Nepăsarea autorităților în cazul suspiciunilor de abuz de la școala gimnazială din inima Capitalei au adâncit mai rău chinul bietul copil de doar 10 ani, nevoit să petreacă luni întregi pe la ședințe de terapie. Culmea e că cei de la Protecția Copilului au pierdut urmele primului agresor, iar acum fug de întrebări. Între timp, alți părinți și-au făcut curaj să vorbească despre agresiunile la care au fost supuși copii lor în aceeași instituție de învățământ.
„Toată lumea să plece care mi-a făcut copilul să sufere, că noi ca părinți nu mai putem. Eu psihic nu mai rezist. Am ajuns toți trei să mergem la psiholog”, a spus mama copilului abuzat.
Iată starea în care a fost adusă o mamă din pricina unora care în loc să ia măsuri ca la carte, au luat parcă în derâdere chinului copilului care s-a plâns de două ori că ar fi fost violat în toaleta școlii. Prima arătată cu degetul de părinți e fosta directoare, cea care apărea sfidătoare în fața camerelor și nu a fost dispusă să răspundă la nicio întrebare.
Directoarea „școlii groazei” nu a acționat deoarece era vacanța de vară
Iudita Popteanu a considerat că nu era necesar să anunțe Poliția și Protecția Copilului în momentul în care vestea ororilor i-a ajuns la urechi. În 2022 nici măcar nu s-a sinchisit să facă ceva ca nu cumva să rateze vacanța de vară. A așteptat să rezolve părinții cazul grav de agresiune.
Dacă ne referim la primul caz de presupus abuz, a doua verigă slabă e Direcția de Protecție a Copilului din Sectorul 1. Procurorul a clasat dosarul pe motiv că agresorul avea 11 ani și nu putea răspunde penal, însă a sesizat asistența de protecție a minorilor. Ce a făcut DGASPC Sector 1? Ne transmite chiar șefa instituției, Mariana Țâțan, în câteva rânduri. Ulterior și-a închis telefonul ca să scape de alte întrebări.
„Copilul a fost inclus imediat într-un program de consiliere psihologică. În ceea ce privește autorul acestei fapte, precizăm că situația acestuia nu s-a aflat în atenția instituției noastre”, a declarat Mariana Țâțan, șef DGASPC.
Cei de la Parchet spun că nu ar fi fost informați de asta. Prin urmare, în atenția cui a fost agresorul, nu știe nimeni. În lipsa unor măsuri, a trecut un an și jumătate și același copil avea să cadă pradă unei alte agresiuni, acuză părinții.
Dar conducerea școlii nu s-a învățat minte, se pare. Nici în decembrie 2023 nu ar fi sesizat instituțiile abilitate să ancheteze astfel de cazuri grave, implicit Poliția și Protecția Copilului. Tot părinții au fost cei care au depus plângere. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar mama băiețelului spune că raportul medico-legal ar confirma abuzul de această dată.Femeia bănuiește însă că directoarea școlii ar fi șters unele imagini de pe camerele de supraveghere, tocmai de aceea s-a cerut o expertiză.
Umilințele au continuat și miercuri, 7 martie. Mama copilului a fost chemată la 10 dimineața la școală ca să stea de vorbă cu cei din corpul de control al Ministerului Educației, dar s-a lovit inițial de uși închise. Ulterior, ea avea să afle că discuțiile s-au amânat cu trei ore. Avocatul familiei spune că vor da în judecată școala pentru felul în care a tratat cele două suspiciuni de viol.
Alți părinți și-au făcut curaj și au vorbit despre abuzurile din școală
Noul director interimar promite un plan de măsuri de siguranță, dar și o altă anchetă. Până una, alta, alți părinți își fac curaj să vorbească despre agresiunile la care copiii lor ar fi fost supuși în școală.
„Fiul meu era bătut, jignit, scuipat, lovit. I se punea piedică în ore, copilul ăsta înjura profesorii, s-au perindat patru profesori de matematică. Nu se ținea nicio oră, jignea și ceilalți copii, le punea filme pentru adulți. Copilul meu deja făcea psihoterapie, pentru că trei luni de zile a urlat în fiecare noapte, plângea, urla nu de frică, ci de frustrare pentru că îi interziceam să ia atitudine, în ideea în care eu vreau să fac niște demersuri. Dacă tu vei acționa, se va pune semnul egal între tine și acest copil”, a declarat o mamă.
Primăria Sectorului 1 are de gând să sporească paza în școala gimnazială. Asta după ce anul trecut a fost în centrul unui uriaș scandal. Prefectul spunea în toamnă că unitățile de învățământ din Sectorul 1 au ajuns să aibă un paznic la cinci intrări.