Oana Ioniță și Florin Budnaru, fostul ei soț, au decis să pună punct mariajului cu ceva timp în urmă. Au ales să o ia pe drumuri separate fără scandal și au custodie comună asupra fiului lor, Maxim. Totuși, chiar dacă acest lucru ar fi trebuit să însemne că băiatul i-ar fi avut în mod egal pe părinții săi lângă el, lucrurile au stat cu totul altfel, spune Oana Ioniță.
Fosta dansatoare a dezvăluit că, în urma divorțului, tatăl lui Maxim a încercat să îl îndepărteze pe copil de ea, chiar dacă nu și-a exprimat această dorință cu subiect și predicat.
„S-a îndepărtat pentru că nu am făcut ceva când trebuia să fac ceva(n.red. fiul ei).
Nu am specificat un program clar.
La început l-am văzut pe Maxim, făceam o mulțime de lucruri împreună. După un timp i s-a spus că nu se mai poate.(...) La început l-am văzut pe Maxim, făceam lucruri împreună. După un timp i s-a spus că nu se mai poate, că are casa lui.
Cu timpul, relația mamă-fiu dintre Oana Ioniță și Maxim s-a deteriorat semnificativ, astfel că băiatul a devenit reținut în privința mamei sale, care a dezvăluit că, în anumite situații, nu și-a putut vedea fiul pentru zile întregi. Cu lacrimi în ochi, fosta dansatoare a dezvăluit că nici măcar nu știe unde locuiește fiul ei și condițiile în care trăiește acesta, lucru care îi aduce multă durere în suflet.
Drama care s-a instalat în viața ei după încheierea mariajului a făcut-o să plângă foarte mult pe parcursul timpului. Din fericire, acum lucrurile încep să se rezolve, a mai povestit Oana, la Kanal D2.
„Hainele lui au rămas la mine, lucrurile lui au rămas acasă.(...) De când s-a mutat la tatăl lui nu a mai făcut nimic din ce făcea(n.red. activități extrașcolare). Eu nu știu unde stă! Adică știu locația, că l-am mai dus în ultimul timp acasă, dar n-am știut câteva luni unde stă copilul, apartament, cameră.(...) Nu voia să vorbească la telefon. Am avut o perioadă în care am plâns foarte mult, pentru că îl voiam din nou lângă mine. Am ajuns la această ordonanță pentru că îl vreau lângă mine(...) Timp de 8 luni de zile nu aveam nici măcar sâmbăta și duminica, doar 2,3 ore. Suntem bine, începem să avem o relație normală mamă-fiu. Am răbdare și vrea să fac tot posibilul să aibă din nou încredere în mine, să fie lângă mine”, a mai explicat Oana Ioniță.