Omorât în plină stradă, de față cu soția! Un atac de o violență greu de imaginat s-a produs duminică seară pe o stradă din Săcele, județul Brașov. Un bărbat de treizeci și opt de ani, tata a doi copii, care se întorcea acasă cu soția, a fost înconjurat de patru indivizi înarmați cu săbii și topoare.
Partenera sa a fugit să ceară ajutor dar bărbatul a avut parte de un sfârșit înfiorător.
Bărbatul de treizeci și opt de ani se întorcea cu soția acasă și mai avea puțin până să ajungă.
„A încercat, a fugit vreo treizeci, patruzeci de metri, l-au ajuns din urmă, i-o fi dat cum i-o fi dat... Ce să se mai apere, că el era cu mâna goală!”,
Omorât în plină stradă, de față cu soția! Bărbatul a fost atacat de patru indivizi, care nu i-au dat nicio șansă
Apropiații pun răzbunarea sângeroasă pe seama unui conflict mai vechi dintre victimă și agresori.
„Mai înainte cu vreo două luni au fost o altercație între trei familii, băiatul și ei. Au avut o mică altercație. S-au bătut, a dat niște pumni și s-a terminat. Acum l-au păzit, îl păzeau mereu când mergea la muncă”, a mai povestit bărbatul.
Soția victimei a fost martoră la scenele de groază.
„Ne-au pândit când am venit, patru inși erau. Au ieșit și au dat. Soțul s-a întors, a dat să fugă dar n-a mai putut. Eu când am văzut, am rămas blocată, m-am întors și am mers după cumnatul, să-l chem pe el. Au sunat vecinii salvarea și o durat o oră și ceva până a venit și salvarea. A durat foarte mult”, a spus Raluca, soția victimei.
Decesul a fost declarat în ambulanță, în drum spre spital. Cei patru atacatori fac parte dintr-o familie, un tată și trei fii.
„Oameni periculoși, îți era frică să mergi pe stradă”, a spus un localnic.
Victima lor era căsătorită și avea doi copii.
„Polițiștii din cadrul poliției municipiului Săcele și serviciului de investigații criminale Brașov au demarat cercetări cu celeritate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetări care au dus la depistarea și la identificarea imediată a persoanelor bănuite, care se află în custodia polițiștilor”, a declarat Florentina Manolache, purtător de cuvânt IPJ Brașov.
Indivizii au fost audiați și, la final, procurorii vor decide ce măsuri preventive cer pe numele lor.