Pavajul din centrul orașului Turda ar fi ajuns fără drept în curtea a doi ofițeri cu funcții de conducere din Poliția Municipală. Procurorii au descins luni la adresele celor doi oameni ai legii și vor să afle dacă polițiștii știau de unde vine pavajul folosit în curte. Centrul orașului Turda a trecut printr-o schimbare radicală iar pavajul a fost înlocuit.

Printr-o hârtie la nivelul primăriei s-a stabilit că acesta era deteriorat și nu mai putea fi folosit.

Procurorii cred că acel document a fost întocmit în fals, pentru a se profita de pe urma pavajului.

„Nu pot să zic că mă surprinde. De-a lungul timpului au fost făcute în lung și în lat peste tot, pentru că se tot schimbă pavajele cam din doi în doi ani”, spun localnicii.

„Aceste dale nu au valoare, nici n-am recuperat decât dalele care n-au suferit spărturi”,

explică reprezentanții primăriei. 

Pavajul respectiv ar fi ajuns în curtea doi ofițeri din cadrul poliției Turda. Procurorii au descins la cele două adrese și încearcă să afle dacă oamenii legii au fost cumpărători de bună credință sau au știut cum a fost obținută marfa.

„Activitățile de cercetare sunt desfășurate în rem, în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

În conformitate cu prevederile legale, în funcție de evoluția anchetei vor fi dispuse măsurile prevăzute de lege”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției. 

Citește și: „Vrăjitoare” prădată de 300 de mii de lei! Clarvăzătoarea nu a prevăzut că tâlharii aveau să îi treacă prin casă

„Bineînțeles, trăim în România. Asta(n.red. pavajul), unde stăm noi, l-au ridicat de trei, patru ori cel puțin.

Aia sunt banii noștri, ai contribuabililor”, mai spun localnicii.

Procurorii continuă cercetările în acest caz.