Trei români sunt răpiți de Hamas și se află în infernul din Gaza în acest moment. Pentru prima dată de la începerea războiului, Egiptul a deschis punctul de frontieră pentru evacuarea  primilor străini, dar printre ei nu se află niciun român. Între timp, o tabără de refugiați din Gaza a fost bombardată intens de israelieni. Imaginile pe care le vedeți au fost filmate în primele secunde după atacul aerian din Jabalia, unde se afla o tabără de refugiați.

Citește și: Întreaga familie a unui jurnalist a fost ucisă în urma bombardamentelor din Fâșia Gaza

Palestinienii spun că aproape 50 de oameni au murit aici. Scena dezastrului este înfiorătoare. Un crater imens a apărut în locul caselor, iar palestinienii care au scăpat sapă cu mâinile goale printre dărâmături. Mulți sunt scoși fără suflare, alții plini de răni. Răniții au ajuns în saloanele unității medicale din apropiere, dar medicii sunt depășiți de situație.

Zeci de cadavre au fost întinse lângă spitalul din apropiere pentru a fi ridicate de rude. De cealaltă parte, Tel Avivul de spune că a țintit o clădire în care se adăposteau luptătorii Hamas, care au fost lichidați. Chiar dacă bombardează gaza de aproape o lună, Hamasul lansează în continuare rachete către Israel. Luptele la sol sunt extrem de dificile. Acestea sunt imaginile difuzate de armata israeliană care asediază localități din Fâșia Gaza, dar confruntările au făcut deja primele victime.

Până acum, unsprezece soldați e vrei au fost uciși în confruntările cu Hamas. Numai că Hamasul pare că are destule resurse de a lupta și chiar avertizează Israelul. Războiul total din gaza face însă victime colaterale.

Granița Gaza-Egipt s-a deschis pentru prima dată de la începutul războiului 

Oameni nevinovați care suferă din cauza luptelor, chiar și salvatori lor le este greu să intervină câteodată.

Speriați de bombardamentele din taberele de refugiați, palestinienii se adăpostesc în preajma spitalelor în speranța că vor scăpa de bombe, deși israelienii știu că sub aceste unități medicale sunt adevărate buncăre, în care se adăpostesc luptători Hamas.

Pentru prima dată de la începerea atacurilor aeriene din gaza, Egiptul a deschis punctul de trecere de la Rafah pentru evacuarea cetățenilor străini. Zeci de oameni așteptau deschiderea porților.

Sute de persoane au reușit să iasă din infernul din Gaza. Odată cu ei, aproape o sută de răniți au fost transferați în Egipt pentru a primi tratament medical. De o parte și cealaltă a granițe erau zeci de ambulanțe. Unele aduceau răniții, altele îi preluau. Miercuri, 1 noiembrie, au mai intrat în Gaza câteva zeci de tiruri cu ajutoare umanitare pentru cei peste două milioane de palestinieni captivi în enclava asediată de bombe.