17 zile de teamă, de explozii, de lacrimi și nesiguranță. Copiii din Fâșia Gaza trec prin clipe de coșmar, clipe care îi vor marca pe viață, iar asta dacă se vor număra printre supraviețuitori, pentru că la fiecare 15 minute un copil este ucis într-un război al celor mari. De departe se vede doar fumul care se înalță spre cer.
De aproape, războiul are chip, chipul unui copil înspăimântat a cărui privire îngrozită spune întreaga poveste nedreaptă.
Cel puțin 1750 de copii au pierit în Gaza, în ultimele 17 zile
La o vârstă la care ar trebui doar să se joace și să râdă, acești micuți își scriu numele cu cerneală pe brațe.
Se îmbărbătează între ei, fiind deja mult prea conștienți că moartea îi pândește la fiecare colț. Însemnat pe picior și pregătit de părinți pentru ce e mai rău a fost și acest băiat de doar zece ani. Încă nu știe că atât frații cât și părinții săi au rămas sub dărâmături.
Singura rămasă în viață este o mătușă. Lipsa unui loc sigur a creat în ultimele săptămâni un sentiment general de teamă și groază.Conform medicilor din Gaza, mulți dintre acești micuți nu reușesc să se mai odihnească în zgomotul bombardamentelor, au convulsii, atacuri de panică și urinează necontrolat. Sunt deja 17 zile de coșmar, 17 zile de traumă continuă. Li s-a spus să se retragă în sudul fâșiei, că vor fi în siguranță, însă și aici ambulanțele abia mai fac față iar răniții sunt cărați pe brațe unul după altul.
Pentru bebelușul scos dintre dărâmături sau o fetiță care plânge după mama ei nu s-a găsit niciun loc sigur în Gaza. Până acum, mii de locuințe au fost complet distruse, sute de școli, dar și zeci de spitale. În 17 zile, nu mai puțin de 1750 de copii au pierit în acest război și asta pentru că din populația fâșiei, de 2,3 milioane, jumătate sunt minori.
Conform Organizației Salvați Copiii, la fiecare 15 minute unul dintre aceste suflete nevinovate este ucis în Gaza, iar războiul este abia la început.