Au apărut primele imagini cu Florin Salam, după a ieșit de la audieri. „Regele manelelor” a fost reținut joi dimineața, 14 martie 2024, în calitate de suspect în dosarul în care ar fi implicat. Artistul a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii au pus în aplicare, joi dimineață, trei mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune.
Citește și: Florin Salam, reținut pentru înșelăciune! Se confruntă cu acuzații grave: „El nu s-a apărat”
Prejudiciul în acest dosar se ridică la 18.000 de euro, după ce Florin Salam a fost acuzat că a fost plătit pentru a cânta la anumite evenimente private, de la care ulterior a lipsit. În cadrul emisiunii „Follow us!”, prezentată de Teo Trandafir și Ilinca Vandici, au fost prezentate noi detalii cu privire la acest caz.
„În urmă cu puțin timp, Florin Salam a plecat de la Secția 2 de Poliție din Capitală și a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, acolo unde va da explicații în acest dosar de înșelăciune. Manelistul este acuzat că ar fi primit banii în avans de la trei persoane, pentru a cânta la evenimente private, însă nu și-ar fi onorat aceste evenimente și nu ar fi restituit banii. Concret, în 2020, Florin salam ar fi primit 3.000 de euro pentru a cânta la o nuntă, nu s-a prezentat atunci, iar anul trecut ar fi primit 10.000 de euro, dar și alți 5.000 de euro de la doi bărbați, tot pentru a cânta la anumite evenimente. Nici de această dată, Florin Salam nu și-ar fi făcut apariția. De asemenea, seara trecută, manelistul ar fi trebuit să cânte la un club din Capitală. Florin salam nu s-a prezentat. Nu este prima dată când Florin Salam este acuzat de înșelăciune”, a declarat reporterul Adina Iliescu, pentru „Follow us!”.
Florin Salam, prima apariție după ce a fost reținut: „Banii sunt dați înapoi”
După ce a ieșit de la audieri, Florin Salam a făcut câteva declarații scurte în fața jurnaliștilor. Celebrul manelist a apărut în fața camerelor îmbrăcat lejer și cu șapcă pe cap. El a mărturisit că banii pentru care este acum cercetat ar fi fost deja dați înapoi. La final, el s-a grăbit să între în mașină, fără a mai da alte declarații.
„Banii sunt dați înapoi. Închideți ușa”, au fost scurtele declarații ale manelistului, după ce a ieșit de la audieri.
Alături de celebrul manelist s-a aflat și soția lui, Roxana Dobre, care a refuzat să facă declarații în fața presei. Florin Salam va sta în arest timp de 24 de ore pentru dosarul de înșelăciune în care este implicat.