Alina Sorescu se bucură de una devărat succes în plan profesional, după ce în ultimii ani s-a focusat pe cariera ei muzicală. Celebra cântăreață scoate hit după hit, iar piesele ei au de fiecare dată un mesaj, în care foarte multe femei se regăsesc. Invitată în platoul emisiunii „Dimineața pe doi cu Greeg și Moga”, Alina Sorescu a vorbit despre noua ei melodie, „Te rog nu uita”, pe care fanii au primit-o cu mult drag,
Artista a mărturisit că s-a regăsit în piesa pe care tocmai a lansat-o, despre care speră că a ajuns la inimile celor care au ascultat-o. Prin intermediul acestei piese, Alina Sorescu a vrut să sublinieze faptul că indiferent prin ce perioadă dificilă a vieții trecem, nu trebuie să uităm niciodată de inima noastră.
Greeg: Alina Sorescu are și o piesă nouă. „Te rog nu uita” și întrebarea este ce să nu uit, mamă? Sau pe cine?
Alina Sorescu: Să nu uiți cheile acasă, să nu uiți telefonul, portofelul. Ca să revenim și la lucrurile serioase, „Te rog nu uita de inima ta”, așa spune acest cântec pe care tocmai l-am lansat. Are câteva zile, deci e foarte proaspăt.
Greeg: Unde este inima ta?
Alina Sorescu: Inima mea este aici la mine, în siguranță. Mesajul e unul de încurajare. Nu degeaba am lansat melodia înainte de 8 Martie.
Toate femeile care poate au avut la un moment dat o situație mai grea, o perioadă mai grea în viață. E important să nu uităm de inima noastră, cum spun și în cântec: „Oricui o împarți, rămâi tot tu cu ea”. Am primit atât de multe reacții frumoase vizavi de această piesă. Sunt foarte fericită, deja în cinci zile de la lansare are peste 300.000 de vizualizări pe Youtube. Reacțiile frumoase au fost și pe TikTok, pentru că acolo am lansat piesa.
Alexandru Ciucu, declarații emoționante despre momentul în care Alina Sorescu l-a părăsit
Alexandru Ciucu a decis să își spună partea de adevăr în urma divorțului de Alina Sorescu. Celebrul designer a declarat recent că cel mai greu moment din viața lui a fost când fosta lui soție a l-a părăsit și a plecat alături de cele două fetițe: Carolina și Raisa.
El a mărturisit că nu va uita niciodată acel moment, mai ales că venise într-un suflu cu primul zbor de la Paris.„Cel mai greu moment din viața mea a fost într-o dimineață de februarie în 2022, când m-am întors într-un suflet de la Paris cu primul zbor disponibil și am găsit casă goală, fără copii. Am simțit că se termină lumea și că se prăbușește pământul cu mine. Durerea era atât de mare că nu puteam nici să plâng, nici măcar să mă mișc. După un timp, am început să strig copiii prin casa goală și îmi imaginam că îmi răspund așa cum știam eu că îmi răspundeau înainte.
Încercam să rememorez sunetele glasurilor lor și să mi le întipăresc în minte, ca să nu le uit niciodată. A fost cumplit. Eram disperat, neștiind nici unde sunt și nici când sau dacă o să le mai văd curând. Am crezut că înnebunesc atunci”, a dezvăluit Alexandru Ciucu, pentru Unica.ro.