Au fost filmate scene șocante în județul Brașov. Un copil de șapte ani a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat care este rudă cu victima. Manevra șoferului este cel puțin suspectă dacă privim imaginile, iar rudele băiețelului îl acuză că ar fi provocat intenționat accidentul.
Copil spulberat după o manevră suspectă. Rudele micuțului sunt convinse că băiețelul a fost lovit intenționat
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum copilul de șapte ani așteaptă să treacă strada. După ce mașina trece de el băiatul înaintează însă, în acel moment, șoferul dă brusc cu spatele și îl lovește. În momentul incidentului părinții erau în curte. Când și-a văzut copilul rănit, mama a intrat în stare de șoc.
„Am auzit o bubuitură, dar nu mi-am dat seama, nu mi-a venit în cap că o să se întâmple cu copilul meu ceva.
Citește și: Ultimele imagini cu Sinead O'Connor înainte să se stingă din viață! Le-a transmis un mesaj important fanilor
Familia face acuzații grave și spune că bărbatul, care este și rudă cu ei, le-ar fi călcat intenționat copilul.
Șoferul ar fi fost nervos că băiețelul i-a aruncat cu pietre în poartă de mai multe ori și din acest motiv ar fi recurs la gestul șocant.„A dat cu viteză, așa ceva n-am văzut. A dat în spate, a dat în față, s-a jucat cu el așa cum a vrut”, „El ar fi vrut să dea cu fața. Când a văzut că nu poate să dea cu fața, băiețelul a trecut în spatele lui, după ce a trecut el și el a dat brusc în spate. L-a târâit, l-a chinuit mai mult. A vrut, deci cu treaba asta suntem 100% clar că a vrut să-l omoare pe copil”, au declarat tatăl și mătușa victimei.
Micuțul a ajuns de urgență la terapie intensivă
Vecinii au fost de cei care i-au acordat primul ajutor copilului până la sosirea ambulanței. La fața locului au ajuns și polițiștii care l-au dus pe șofer la audieri.
„A fost internat direct în terapie intensivă, în tratament. Necazul e că e un traumatism toracic destul de urât, cu contuzie pulmonară și asta nu ne permite o stare de intrat în operație când dorim noi”, a declarat Albean Marcel, purtător de cuvânt IPJ Brașov.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să stabilească dacă șoferul l-a lovit intenționat cu mașina. Momentan el este cercetat în libertate.