Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va avea anul acesta o durată de 21 de zile, fiind astfel cel mai lung din ultimii opt ani. Creștinii ortodocși vor începe postul luni, 8 iunie, iar acesta se va încheia sâmbătă, 28 iunie, în ajunul sărbătorii celor doi mari Apostoli ai Bisericii, Sfinții Petru și Pavel.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Ce nu ai voie să faci în perioada de post a lunii iunie

Durata Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel variază de la un an la altul, fiind strâns legată de dată sărbătorii Învierii Domnului. În 2026, Paștele a fost prăznuit pe 12 aprilie, ceea ce a determinat o perioadă mai lungă între Rusalii și sărbătoarea Sfinților Apostoli, permițând astfel un post de aproape trei săptămâni.

Citește și: Ce să NU faci de Sfinții Petru și Pavel

Potrivit calendarului ortodox, din cele 21 de zile de post, 12 vor avea dezlegare la pește, făcând că această perioadă de postire să fie mai ușor de urmat din punct de vedere alimentar. Potrivit doxologia.ro, Pravilă Marea și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare, susține că în zilele de luni, miercuri și vineri creștinii au voie să mânânce legume, fără untdelemn, marți și joi, la fel cu untdelemn și vin, iar în weekend se poate consumă pește.

Dezlegarea la pește are loc și luni, marți și joi, când pică sărbătoarea unui sfânt cu doxologie mare, iar dezlegarea la untdelemn și vin are loc miercuri și vineri, doar dacă pică o astfel de sărbătoare.

Ce nu ai voie să faci de Sfinții Petru și Pavel

„Postul de vară” este perioada în care avem cu toții şansa de a îmbina rugăciunea cu faptele de milostenie și de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

Iată care sunt lucrurile interzise la această dată pentru credincioși: tradiția spune că femeile nu au voie să mănânce mere până pe 29 iunie. Dacă încalcă această tradiție, se crede că vor supăra sufletele celor trecuți la cele veșnice din familie. După această dată, fetele tinere pot consumă mere, însă femeile vârstnice trebuie să aștepte până la sărbătoarea Sfântului Ilie, pe 20 iulie.

De asemenea, pe 29 iunie, nu se spală, nu se coase și nu se lucrează, inclusiv la câmp, deoarece se crede că cei care nu respectă aceste interdicții vor atrage

ghinionul și forțele necurate. Nu este bine să scuturi merii până pe 29 iunie, pentru a evita grindină care ar putea distruge recoltele. Totodată în tradiția populară se menționează sărbătoarea lupilor. Nu se pun capcane și lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru a fi îmblânziți și pentru a proteja vitele din gospodării.

Citește și: Sfînții Petru și Pavel 2024. Iată ce tradiții se respectă

Rugăciune care se rostește pe 28 iunie, la Sfinții Petru și Pavel

"Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatră de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşți în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creşține.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slavă cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru că ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru că toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!".