La data de 29 iunie 2024, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Petru și Pavel. La această dată, credincioșii respectă un set de tradiții și obiceiuri, păstrate din moși-strămoși.

Sfinții Petru și Pavel 2024

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți în fiecare an pe 29 iunie. Aceștia sunt prăznuiți împreună deoarece au murit în aceeași zi, pe 29 iunie, în anul 67 d.

Hr.

Cu toate acestea, cei doi apostoli au suferit martiriul în moduri diferite: Pavel, deoarece era cetățean roman, a fost executat prin decapitare, în timp ce Petru a fost răstignit cu capul în jos.

În tradiția iconografică, Petru este reprezentat ca un bătrân cu barbă rotundă, în timp ce Pavel este arătat ca fiind chel, cu barbă cenușie.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel 2024

  • Începând cu data de 29 iunie, cucul și privighetorile își încetează cântul.
  • Conform tradiției populare, până în această zi nu se scutură merii. Se crede că astfel sunt ocrotite ogoarele de grindină.
  • Tot din această dată, Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile ce apar se transformă în licurici, ghidând călătorii rătăciți în munți sau păduri.

Citește și: Ce să NU faci de Sfinții Petru și Pavel? Apostolii sunt sărbătoriți la 29 iunie

  • Pentru sporul casei și sănătate, tradiția Moșilor de Sânpetru cere sfințirea la biserică a pachetelor cu colaci, lumânări și mere dulci și acrișoare, ofrande apoi împărțite celor săraci.
  • La miezul nopții, oamenii cu pistrui se spală pe față cu apă, când cântă cocoșul, credința fiind că astfel pistruii nu se vor înmulți.
  • Conform altei tradiții, dacă în ziua Sfinților Apostoli tună și fulgeră, nucile și alunele vor fi viermănoase.
  • În această perioadă se respectă și sărbătoarea lupilor: nu se plasează capcane, iar lupii nu sunt alungați cu focuri de armă, pentru a fi îmblânziți și pentru a preveni furturile de vite din gospodării.

Rugăciune de Sfinții Petru și Pavel

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

Citește și: Calendar ortodox din luna iunie 2024. Iată care sunt cele mai importante sărbători

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!".

Surse: mediafax.ro, crestinortodox.ro, antena3.ro