România joacă dur în scandalul cerealelor din Ucraina. Premierul Marcel Ciolacu anunță prelungirea interdicției de import pentru 30 de zile și garantează că niciun bob nu va rămâne în țara noastră până la reglementări clare în această privință. Se dorește astfel ca producătorii români să nu fie afectați de cerealele mult mai ieftine din Ucraina. În Bulgaria, fermierii au organizat proteste uriașe. Luni, cinci puncte majore de trecere a frontierei cu România fiind blocate timp de mai multe ore.
Producătorii de la sud de Dunăre se tem, ca și cei români, că piața internă va fi invadată de cereale ieftine din Ucraina, care nici măcar nu sunt controlate calitativ pentru că Ucraina nu face parte din uniunea Europeană și nu se supune acelorași legi.
Ministerul Român al Afacerilor Externe, avertizare de călătorie pentru Bulgaria
Ministerul Român al Afacerilor Externe a emis astăzi o avertizare de călătorie pentru Bulgaria după ce fermierii au blocat cu utilaje agricole cinci puncte majore de frontieră. În țară, premierul Marcel Ciolacu îi asigură pe fermierii români că nu au existat cereri de export de cereale din Ucraina în Români, după ce Comisia Europeană a ridicat vineri, pe 15 septembrie, interdicția.
Mai mult, cu tot sprijinul acordat vecinilor noștri greu încercați de războiul declanșat de Rusia, țara noastră așteaptă garanții de calitate din partea Ucrainei pentru cereale.„Așa cum a spus și Comisia Europeană că în cazul în care nu vor veni cu planul de măsuri și cu licențierea pentru produsele agricole, vorbim de cele patru: porumb, grâu, rapiță, orz, și comisia a spus că va interzice importul până pe 31 decembrie”,
a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.Citește și: Dronă prăbușită pe malul Mării Negre, în Bulgaria, la distanță mică față de Vama Veche! Ce spun specialiștii
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că țara noastră a făcut eforturi ca 2,5 milioane de tone de cereale să tranziteze pe lună România, dar mai mult pe calea ferată și pe Dunăre, iar imagini filmate luni în Vama Giurgiulești, un punct de trecere plin de obicei de tiruri încărcate cu cereale din Ucraina, arată că nu era deloc aglomerat.