Românii din Delta Dunării, care locuiesc la o aruncătură de băț de porturile ucrainiene bombardate neîncetat de ruși, nu mai au liniște.
Citește și: O rachetă rusească a lovit centrul unui oraș din Ucraina! Explozia a ucis cel puțin 16 oameni
Imaginile de speriat au fost filmate miercuri seara de localnicii din Chilia Veche, care în ultima vreme privesc înspăimântați și neputincioși bombardamentele de peste Dunăre. „Toată noapte nu am dormit. Așa ce puternic pământul se zguduia. Toată noaptea n-am dormit. Nici la cutremur în '77 nu era așa”, a declarat o femeie.
Românii din Delta Dunării, înspăimântați de bombardamentele de peste hotare
O minge de foc a luminat brusc cerul, iar apoi a urmat un potop de bubuituri, de a încremenit toată suflarea Deltei vreme de aproape trei ore. „Când am auzit zguduitură aia foarte puternică în casă, am zis că mor. Copiii mă sunau să stai liniștită, nu te panica”, a declarat o localnică.
Biata femeie suferă de diabet și ne mărturisește că a trăit spaima vieții singură, în casă. „Nu mai știam cu ce să mă mai calmez, făcusem glicemia 420, intraserăm de acum aproape în comă diabetică, tremuram, iar m-am injectat cu insulină. Psihic, nu altceva, psihic ne deranjează și mai ales fumul ăsta pe care se degajă de la ei, e atât de aproape și toxic. Dimineață nici nu poți să respiri cu mască”, a mai spus femeia. Fumul înecăcios a învăluit tot satul tulcean și pe lumina zilei.
„Ne ascundem în casă ca să putem să ne uităm pe geam, să ieșim în străzi, copiii țipă pe străzi, lumea țipă, înspăimântare multă aici la noi, dar nu avem ce face”, a mai declarat o altă femeie. Ea are 26 de ani și se gândește să și ia familia și să fugă mâncând pământul unde vede cu ochii. În pădurea din satul Plauru, unde au fost găsite bucățile de dronă, parcă ar fi avut loc o explozie destul de puternică. Dacă privim imaginile, de jur împrejur copacii sunt arși nu mai au nici ramuri, nici frunze.
Militarii nu au oprit căutările încă. Există suspiciuni că ar mai putea fi găsite și alte fragmente de dronă. Și poliția de frontieră a trimis șalupe pe Dunăre să răscolească apa. „Avem o situație fluidă, cum spun experții. Deci astăzi avem altă situație decât ieri”, a declarat Klaus Iohannis. Mesajele autorităților de la București n-au cum să îi liniștească.
Oamenii trăiesc cu o frică uriașă din cauza războiului de la graniță
Dunărea care îi desparte de scena războiului nu ar avea cum să le fie zid protector când vine vorba de rachete sau drone kamikaze, iar oamenii mai au o frică uriașă. În porturile din Ucraina sunt vapoare încărcate și se întreabă dacă nu există cumva îngrășăminte chimice în unele, care ar putea exploda, iar asta nu i-ar feri de un dezastru. După ce inițial au negat vehement toate autoritățile de la noi că bucății din drona de război ar fi căzut pe teritoriul României, Ministerul Apărării anunță acum că a luat măsuri suplimentare pentru securizarea spațiului aerian, iar reprezentanții NATO transmit că monitorizează atent situația de la graniță și au exprimat o puternică solidaritate cu Români.
Între timp primarul din Ceatalchioi a cerut sprijin pentru strămutarea oamenilor din comună, care nu mai vor să doarmă cu spaimă noapte de noapte. Până în acest moment însă, potrivit prefectului de Tulcea, nu au fost primite cereri de relocare.