Ținuta Alinei i-a împărțit pe jurați în două tabere. Ce-a de-a treia ediție a emisiunii fenomen de la Kanal D2 a găsit-o pe Alina într-o stare foarte bună, pregătită pentru distracție.

Aspiranta la titlul de „cea mai stilată femeie din România” le-a povestit juraților că s-a îmbrăcat pentru o sală distractivă, așa cum făcea și în copilărie.

Ținuta Alinei i-a împărțit pe jurați în două tabere. Concurenta a mărturisit că a adoptat un stil vestimentar diferit pentru ediția din 4 aprilie a „Bravo, ai stil!” 2023

Iris a fost cea care a comentat ținuta Alinei. Chiar dacă competitoarea brunetei a fost uluită de sandalele pe care Alina le-a ales, Iris nu a fost dată pe spate de ținuta prezentată de aceasta.

„Îmi place cum îi stă în galben. Îmi plac sandalele, și eu le-aș purta. Nu-mi place improvizația aia de la gleznă.(...) Nu-mi plac nici texturile, în afară de sandale. Mă rog, blugii sunt clasici.”

, a punctat Iris.

Make-up artistul a mărturisit că a ales să combine piesele vestimentare într-un mod pe care nu l-ar fi adoptat în mod normal.

Citește și: Beatrice de la „Bravo, ai stil” 2023, cu ochii în lacrimi! Cine este persoana căreia îi datorează pasiunea pentru modă: „Mi-am dorit foarte mult să ajung aici ca să mă vadă”

„Da, nu e stilul meu, recunosc. Adică nu că nu e stilul meu, ținuta este stilul meu, dar îmi doresc să ies din zona de confort. Îmi doresc să încerc ținute pe care nu le-aș purta neapărat. Nu mă reprezintă nici pe mine. Vreau să experimetez cât mai mult, să văd ce-i bine, ce nu-i bine.”, a spus Alina.

Ținuta Alinei a fost pe placul lui Alexandru Abagiu, însă Raluca Bădulescu a demontat outfit-ul concurentei

Alexandru Abagiu nu a vrut să comenteze piesele vestimentare alese de concurentă, însă i-a pus o întrebare simplă, la care aceasta a reușit să găsească varianta corectă de răspuns.

Alexandru Abagiu: „Dacă ar fi să te analizezi într-o oglindă, cu siguranță ai făcut asta până acum, care ar fi trăsătura ta cea mai specială, trăsătura pe care ai plasa-o pe primul loc în contextul tău facial.”

Alina: „Ochii”

Alexandru Abagiu: „Răspuns foarte bun. Eu nu mai am nimic de zis.”

Citește și: Cine sunt cele 10 concurente care vor intra în cea mai frumoasă competiție “Bravo, ai stil!” sezonul 8, la Kanal D2

Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu au vrut însă să despice ținuta pe care Alina a prezentat-o și care nu a fost pe placul lor.

„Dacă vrei să porți culori trebuie să te gândești foarte bine pentru că având părul atât de negru, care îți stă foarte bine, te complimentează, îți complimentează trăsăturile feței, este mult prea violent. Ideea este alta. Nu legăm genul acesta de jeans cu funde de tul, pare o încropeală. Dacă voiai să porți topul ăsta puteai să alegi un jeans evazat, foarte lung, care să acopere sandalele.(...) Renunțat la genul ăsta de bretea. Ce este topul ăsta? Ce vrea să fie el în viața omului?”, a punctat Raluca Bădulescu.

„Mie îmi plac foarte mult bretele, mai ales din spate se vede foarte frumos. Din față nu-mi place topul.(...) Dacă voiai fundă, îți făceai o fundă enormă în păr. Piesele nu au legătură între ele.”, a spus Maurice Munteanu.

În final, doar Alexandru Abagiu i-a acordat o steluță Alinei. Ceilalți jurați au ținut să îi precizeze concurentei faptul că o așteaptă cu ținute mult mai bune.