Unde s-au cunoscut, de fapt, Theo Rose și Anghel Damian. Îndrăgita solistă și regizorul formează de ceva timp unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc iar, de câteva luni, familia lor s-a întregit după ce pe lume a venit fiul acestora, Sasha Ioan.

Chiar dacă acum sunt foarte îndrăgostiți, atunci când s-au întâlnit pentru prima dată nici Theo Rose și nici Anghel Damian nu se așteptau ca lucrurile să evolueze atât de frumos între ei. 

Unde s-au cunoscut, de fapt, Theo Rose și Anghel Damian. Artista a povestit cum au decurs lucrurile: „Îl urmăream cu foarte mare atenție, fără să îmi închipui eu că îmi place de el”

În fața lui Horia Brenciu, la podcastul său, Theo Rose a dezvăluit că atunci când a venit pentru prima dată la castingul pentru serialul din distribuția căruia face parte, artista avea foarte multe emoții, mai ales pentru că nu a mai cochetat cu actoria până în acel moment.

La casting s-a întâlnit cu Anghel Damian, despre care nu știa că este de fapt regizor, ci credea că este la rândul lui actor și că va da viață unui personaj din peliculă.

Încă din prima clipă, Theo Rose l-a admirat pe Anghel Damian, însă niciodată nu și-ar fi imaginat că se va ajunge la povestea de iubire pe care o au în prezent, însă încă de atunci spune că a fost impresionată de calmul și de blândețea cu care cel care avea să îi devină partener de viață a tratat-o

chiar și pe platoul de filmare.

Citește și: Theo Rose, cu familia la plajă, la scurt timp după ce a născut! Cum arată artista în costum de baie după ce a devenit mamă: „Corp nou”

Theo Rose: „Am învățat textul în mașină. Acolo erau Anghel, alți doi regizori și producătoarea noastră, o cameră. Am intrat ca un soare, mai că am trântit ușa de perete de emoții.

Nu aveam multe așteptări, am zis să o încerc și pe asta. Aveam un costum albastru și o haină roz, cu aia m-am dus. Am lăsat haina aia pe acolo. M-am pus pe scaun, eram cu un partener și ne-a explicat Anghel care este situația.”

Horia Brenciu: „Era la fel de liniștit? Grijuliu, fără să se grăbească?”

Theo Rose: „Era foarte calm. Nici el cred că nu a avut cine știe ce așteptări. Ne-a explicat situația. Eu îl urmăream cu foarte mare atenție, fără să îmi închipui eu că îmi place de el. Nu se punea problema atunci. A fost un impact atunci, eu îl știam, dar nu înțelegeam ce face aici, care e treaba, el pentru mine era actor, nu știam cine e regizor.

Era foarte calm, foarte blând, știa că are de-a face. Eu nu am avut niciun fel de treabă cu zona asta și și-a dat seama că trebuie să fie delicat. Mă uitam la el cu fascinație, mă vedeam pe mine, asta a fost concluzia după castingul în legătură cu Anghel, mă vedeam pe mine atunci când explic cu aceeași blândețe cuiva să facă un lucru, fără să te dai deștept sau să îl intimidezi. Eu având exercițiul ăsta, dintr-o dată a făcut asta cineva cu mine. În situația asta era cineva mai tare decât mine, îmi dădea indicații, eram în poziția în care făceam ceva ce nu mai făcusem. A fost interesant. L-am admirat pentru asta, în prima fază.

Citește și: Theo Rose l-a adus pe lume pe fiul ei, Sasha Ioan. Iată ce semnificație are numele micuțului

Au trecut luni de zile până am început filmările, în care nu am interacționat niciun fel. Au fost câteva repetiții cu toți actorii. Am întârziat la prima zi de repetiții. Am ajuns acolo cu coada între picioare. Erau acolo doar actori mari: Carmen Tănase, domnul Gheorghe Mihăiță, George Ivașcu, toți. Le-am zis că nu e așa cum pare după trezirea asta. La final a venit Anghel să se asigure că nu sunt genul care face faze d-astea frecvent.”