În țară, steagul roșu a fost arborat pe toate plajele de pe litoral, după ce codul galben de vânt a adus rafale de peste șaizeci de kilometri la oră. Temperaturile au scăzut brusc, iar pe mare valurile au depășit doi metri. Nu au lipsit nici incidentele, iar un turist a murit după ce a ignorat avertismentele salvamarilor și a intrat luni seara în marea agitată, după ce programul acestora se încheiase.
Citește și: Tragedie la Eforie Sud! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren
Acesta a așteptat ca salvamarii să își termine programul pentru a intra în mare. „L-am găsit pe domn, se ținea de o piatră.
Bărbatul a fost tras de curenți în larg, iar pentru a îl putea scoate din apă, salvatorii au intervenit cu skijet-ul.
Turiștii nu țin cont de indicațiile salvamarilor
Cu o oră înainte de tragicul incident, un alt turist din Venus a fost salvat la limită, după ce a intrat să facă o baie în marea agitată.
„În stațiunea Jupiter, vântul este atât de puternic încât abia pot înainta pe plajă. Suflă cu aproape șaizeci de kilometri pe oră, iar pe mare este furtună de gradul cinci. În aceste condiții, toate porturile maritime au fost închise și manevrele suspendate”, a declarat reporterul NEWSTIME.
Codul galben de vânt a adus valuri de doi metri și rafale ca în plină iarnă, astfel că plajele au fost mai mult pustii. Cei care s-au încumetat să iasă din hotel au fost atenționați de salvamari să nu intre în apă, indicații pe care mulți nu le-au respectat și s-au aventurat. Potrivit meteorologilor, codul galben de vânt puternic a fost valabilă până marți, la ora 23, în zece județe. Interdicția de a intra în mare ar putea rămâne valabilă și miercuri.