Trupurile neînsuflețite ale Biancăi și Patriției, cele două prietene înecate în Italia, au fost aduse acasă în Satu Mare, unde vor fi înmormântate.
Zi de doliu național pentru Patriția și Bianca
Trupurile neînsuflețite ale Biancăi și Patriției, cele două prietene înecate în Italia, au fost aduse acasă în Satu Mare, unde vor fi înmormântate.
Citește și: VIDEO Rate mai mici pentru creditele în euro! Decizia luată de Banca Centrală Europeană
Între timp, în Italia s-a desfășurat cea de a șasea zi de căutări în cazul lui Cristian, băiatul care le însoțea pe fete. Nici astăzi, din păcate, salvatorii nu au avut prea mult succes.
Trupurile neînsuflețite ale Patriției și Biancăi au fost aduse în România
Rudele și prietenii le-au așteptat cu sufletul la gură, îmbrăcați în costume tradiționale oșenești. Trupul neînsuflețit al Biancăi a fost dus la casa părintească din Valea Seacă.
Rând pe rând, cei care au cunoscut-o au venit și i-au adus un ultim omagiu. Patriția a fost dusă la casa părinților din Bocicău. Cele două tinere vor fi înmormântate sâmbătă.
Citește și: VIDEO Pâinea, aliment de lux! Prețul unui kilogram ajunge chiar și la 15 lei
Între timp în regiunea Udine din Italia, salvatorii au desfășurat cea de a șasea zi de căutări în cazul lui Cristian, băiatul care le însoțea. Nici de această dată, pompierii și scafandrii nu au reușit să găsească trupul tânărului, iar căutările vor fi reluate mâine. La misiune, alături de salvatori, sunt și membrii familiei lui Cristian.