Taiwanul a fost zdruncinat din nou de o serie de seisme violente. Cutremurele care s-au ținut lanț au făcut clădirile să se clatine și au produs pagube uriașe. Din fericire, susțin autoritățile, nu au fost înregistrate victime. În doar douăzeci și patru de ore, Taiwanul a fost zguduit de 140 de cutremure.
Seria de seisme a început peste noapte într-o localitate de pe coasta de Est a insulei.
„Mai ales la 2 dimineața s-a mișcat foarte tare. De fapt, pe moment, chiar m-am gândit să fug jos, dar cum locuim la etajul șase m-am gândit că e cam problematic. Din experiența anterioară, am sperat că va fi bine şi cum eram foarte obosit am continuat să dorm”, a declarat pentru Reuters cercetătorul Aden Peng, care locuiește în Taipei.
În imagini se vede cum seismul de 6,3 pe scara Richter zguduie din temelii și clădirile din Taipei. Echipele de salvare au fost ore întregi în alertă, sub amenințare a zeci de construcții ruinate. Deși pagubele sunt colosale, conform autorităților, până în acest moment nu există victime.
Potrivit agenției meteorologice centrale taiwaneze, aceste seisme în lanț au fost doar replici ale cutremurului major din 3 aprilie, care a avut magnitudinea de 7,4 și a provocat 17 decese și peste 1100 de răniți.