A fost haos în gările din țară. Două trenuri care veneau din Pitești spre Capitală au avut întârziere de sute de minute din cauza unor defecțiuni tehnice.
Oamenii au suportat cu greu orele de așteptare într-o căldură infernală, din cauza lipsei aerului condiționat. În toată țara trenurile cedează rând pe rând din cauza caniculei.
„Groaznic. Am fost sinistrați două ore jumătate pe câmp, între boscheți”, a spus unul dintre călători. Femeia nu mai are putere nici să se revolte după călătoria infernală cu trenul. A plecat cu noaptea în cap din Craiova și a ajuns în Capitală cu cinci ore întârziere. A fost chinul de pe lume, o spun toți călătorii.
Citește și: Au așteptat trenul care nu există
„Condiții inumane. Aerul condiționat nu merge pe nicio rută. Curge apa de la aerul condiționat, zice doamna că e condens. Nu e condens, sunt conductele sparte. Căldură de mori. Deci trebuia să ajungem la ora opt jumătate și am ajuns la ora treisprezece și cincisprezece minute. Nu e normal”, „Un tren care era în fața noastră se stricase și ideea este că am stat trei ore până să repare și nici măcar nu s-a reparat și după care ne-a luat un autobuz și ne-a dus până la Pitești și de la Pitești a mai
Căldură extremă în trenuri! Oamenii sunt extrem de revoltați: „Condiții inumane”
Nu le a fost mai bine nici călătorilor care au venit de la Suceava.
„Șeful de tren ne-a spus că nu s-a pus freon da încă de la plecare, adică nu că instalația nu face față că e prea cald afară, ca să contracarăm orice opinie de genul ăsta, ci pur și simplu nu e freon adică e o neglijență din asta pur și simplu criminal”, „E o căldură, uitați curge transpirația pe mine, sunt insuportabile nici locuri suficiente și căldură foarte mare”, au mai spus oamenii.
Nu-i de mirare că sunt chemați medicii de la SMURD în unele cazuri. Și turiștii care vin cu trenul doar de la aeroportul din Otopeni se plâng că se sufocă.
Citește și: Cardurile de sănătate nu funcționează! Bolnavii așteaptă cu orele în cabinetele medicilor de familie
Chinul din trenuri ar putea fi mai greu de îndurat. Pe timp de caniculă sunt prea încinse șinele astfel cei de la CFR au anunțat că limitează viteza la numai 70 de kilometri pe oră pe regionala Craiova, iar pe ruta București-Giurgiu se poate merge cu doar 50 de kilometri pe oră.