Cătălin Botezatu nu stă pe acasă! Viața lui Cătălin Botezatu este foarte ocupată. Designerul vestimentar este constant în lumina reflectoarelor și pe cele mai mari podiumuri ale lumii.
Vedeta își va prezenta colecțiile atât în mai multe locații din țara noastră, însă și la cele mai importante târguri de fashion din lume. Astfel, în luna august, colecțiile lui Cătălin Botezatu vor fi prezentate la Sibiu și la Palatul Brukenthal din Avrig.
Cătălin Botezatu nu stă pe acasă! Designerul este ocupat pe parcursul următoarelor luni: „Până în noiembrie”
Cătălin Botezatu va fi premiat în următoarea perioadă, după care va pleca la New York și la Paris, așa cum face de mai mulți ani, de fiecare dată când ia parte la Fashion Week, unde cele mai frumoase modele îi poartă piesele vestimentare.
Astfel, programul vedetei este plin până în luna noiembrie, așa că designerul poate să se gândească la concediu abia în luna decembrie.
„O perioadă, nu am fost nicăieri. Dar, de săptămâna aceasta, respectiv vineri, va fi acest eveniment, Fashion TV Awards Gala la Kong, unde prezint și eu, și iau marele premiu de la Fashion TV Paris. Am mai obținut și alte câteva premii.
După aceste evenimente, pregătesc noile colecții pentru Săptămâna Modei de la New York și o altă colecție separată pentru Târgul Coterie, cel mai mare târg de Fashion din lume. Evenimentul reunește peste 8200 de designeri. De la New York, plec la Fashion Week Paris, unde, ca de obicei, în ultimii 10 ani voi avea prezentare în celebrul Hotel Ritz. Iar timp de șapte zile este și acolo un important târg de fashion, găzduit tot de Hotelul Ritz. Acesta este programul meu până în noiembrie”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru Viva.ro.