Șapte suflete au pierit în incendiul devastator de la Ferma Dacilor, iar o persoană este căutată. Încă doi frați, împreună cu tatăl lor, se numără printre victime, iar în flăcările nimicitoare a pierit și băiatul proprietarului, de numai 11 ani. Destinul mai multor familii s-a făcut scrum, cum s-a întâmplat și cu așa numitul colț de rai, „Ferma Dacilor”. La petrecerea de Crăciun erau mai mulți tineri și copii: familia patronului, angajații cu rudele lor și prieteni apropiați.

Opt oameni nu au mai apucat să iasă din focul care a ars din temelii 1.000 de metri pătrați de construcție.

Citește și: Pensiunea Ferma Dacilor nu avea nici măcar autorizație! Angajații au rupt tăcerea: „Aveam probleme cu curentul”

„Era un furnicar acolo de oameni, alergau. A venit un salariat și la noi să ne întrebe dacă am făcut atacuri de panică sau ceva, dacă avem nevoie de salvare, dar până să vină băiatul a mai venit o mămică cu un copil, a sunat la

familia prietenilor noștri și a spus că vrea să lase un pic copilul ca să se ducă să își salveze alt copil”
, a declarat Mariana Pandele, martoră incendiu.

„Numărul decedaților l-am aflat mult mai devreme pentru că fiecare știa. N-a venit copilul meu, n-a ieșit bărbatul meu, n-a ieșit o prietenul meu, înțelegeți? Erau tineri care plângea”, a mai spus martora.

Tatăl care a intrat în foc să își salveze copiii era mâna dreaptă a patronului. Lucian Ene, cunoscut drept Pif, era celebru în lumea agenților de pază care se ocupă de securitate în cluburile de lux din Capitală. Și-a petrecut crăciunul la „Ferma blestemată” împreună cu soția și cei trei copii ai lor. Nimeni nu avea să bănuiască faptul că va fi ultimul. După ce a izbucnit incendiul, tatăl a reușit să își scoată din flăcări soția împreună cu unul dintre copii.

S-a întors după ceilalți doi, dar a fost prea târziu. Flăcările nemiloase i-au înghițit. Cei doi frați ale căror destine s-au mistuit mult prea devreme aveau 16 și 11 ani. Băiatul salvat are tot 16 ani și este geamănul unuia dintre morți. Toți cei trei copii jucau fotbal. Pe rețelele sociale curg mesajele de condoleanțe.

„Nu o să mai existe om din această lume să mă supere sau să mă facă să sufăr în acest domeniu.

O să știu sigur că am un înger de copil care are grijă de mine și o să îmi dea putere să trec peste orice obstacol. Cuvintele sunt de prisos. Ești și vei rămâne un campion. Te iubesc, Petru”, este mesajul postat pe rețelele de socializare.

Tatăl lor l-a cunoscut la începutul anilor 90 pe Cornel Dinicu, iar cei doi au legat o strânsă prietenie.

Soția și copilul salvați din foc sunt pe patul de spital, cu arsuri ușoare. Ei vor trebui să înfrunte crunta realitate a despărțirii definitive de cei dragi.

Unul dintre băieții patronului a murit în incendiu

Un alt destin curmat este chiar al unuia dintre copiii patronului. Băiatul de 11 ani a ars de viu în incendiul nimicitor. Era hocheist, iar de Crăciun s-a întors acasă. „Unul din băieții patronului, care culmea, era mare sportiv pe la Galați și a lăsat cantonamentul să vină acasă, că zicea că s-a lovit la picior și nu poate să meargă în cantonament și a venit acasă să moară”, a declarat un alt martor.

Martorii infernului care a cuprins pensiunea din Tohani au povești terifiante. O turistă care era cazată la o căsuță din apropiere a fost martoră la scenele de coșmar.

„Spre dimineața, între șase și un sfert și șase și douăzeci cam așa, am auzit rinele de la pompier și de la salvare. Vă dați seama că ne-am trezit, dar până să ne dezmeticim deja bătea la ușă prietenii noștri care au spus că arde pensiunea. Am deschis ușă așa somnoroși și într-adevăr am văzut că era un foc destul de extins, un foc violent, un fum negru, clar de foc, care ardea. Ne-am speriat un pic”, a mai declarat Mariana Pandele, care a fost martoră al incendiu. 

Destinul s-a frânt crunt și pentru o tânără din Călărași. Tatăl ei nici nu știa că fiica lui era la „Ferma Dacilor”. A aflat vestea înfiorătoare chiar de la soția sa. Fata nu a mai răspuns la telefon, așa că părinții s-au dus de urgență la locul incidentului, unde li s-a confirmat cea mai cumplită temere. Trupurile neînsuflețite au putut fi identificate doar pe baza probelor ADN, iar majoritatea victimelor au vârste sub 22 de ani.