Dana Roba a ajuns la tribunal. De dimineață, Dana Roba s-a prezentat la prima înfățișare cu cel care a bătut-o cu cruzime. Daniel Balaciu este acuzat de tentativă de omor, după ce a atacat-o pe soția sa cu un ciocan.

Vizibil emoționată și nerăbdătoare ca fostul ei partener de viață să primească cât mai repede pedeapsa pe care vedeta consideră că o merită, Dana Roba a venit la parchet însoțită de avocat și de prietenul ei, Beni, cel care i-a fost în permanență alături în ultima perioadă.

Dana Roba a ajuns la tribunal. Vedeta, susținută de avocat și de Beni

Dana Roba nu a vrut să spună prea multe cuvinte înainte de a intra în instituție, pentru că gândurile și emoțiile au copleșit-o.

„Mă aflu aici pentru că fostul meu soț a vrut să mă omoare. O să vorbim după, am niște emoții foarte mari acum și nu sunt pregătită”,

a spus make-up artistul.

Citește și: Dana Roba s-a întors la viața de dinainte, după două luni de chin! Imaginile cu ea la volan au devenit virale

Chiar dacă Daniel Balaciu a susținut că Dana Roba a mințit în declarațiile sale, make-up artistul nu se lasă afectată. Aceasta a punctat faptul că cea mai vizibilă dovadă a coșmarului la care a fost supusă se află chiar pe fruntea sa. 

„Este treaba lui, nu mă interesează. Fruntea mea denotă faptul că era să mor”, a mai spus Dana Roba.

Pe holul tribunalului, Dana Roba a așteptat răbdătoare prima confruntare cu tatăl fiicelor sale, care a mutilat-o fără milă cu aproape trei luni în urmă. Chiar dacă este o zi extrem de încărcată pentru Dana Roba, aceasta a avut în permanență lângă ea avocatul și pe Beni, așa că momentele de tensiune au trecut puțin mai ușor pentru victima lui Daniel Balaciu.