Dana Roba vrea să uite cât mai repede de clipele de groază în care a ajuns din cauza fostului partener de viață. În cadrul unui mesaj pe care l-a scris pe rețelele de socializare, extrem de dur, dar și emoționant, Dana Roba a mărturisit că primul gând care i-a trecut prin minte atunci când s-a trezit din comă a fost îndreptat spre fiicele sale.
Make-up artistul a mărturisit că s-a temut de ce e mai rău și s-a gândit că Daniel Balaciu le-ar fi atacat pe cele două copile.
„Zilnic îi mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a lăsat în viață și nu a îngăduit ca fetele mele să rămână orfane. Dacă nu ar fi rămas Dumnezeu lângă mine în acele 7 ore în care m-am zbătut între viață și moarte.
Domnule Judecător, când îl veți condamna pe acel călău, vă rog să vă gândiți măcar la copiii mei și să nu îi treceți cu vederea nicio zi de detenție. Un astfel de criminal nu are voie să fie în libertate. Acolo să rămână!”, a scris Dana Roba pe Instagram.
Dana Roba divorțează de Daniel Balaciu! Când începe procesul?
Dana Roba își dorește cu ardoare să divorțeze cât mai repede de bărbatul care a fost la un pas să o bage în pământ. La luni întregi de la tragedia care a îngrozit o țară întreagă, make-up artistul va divorța oficial.
Procesul de divorț va începe pe 21 martie. Dana Roba speră să obțină custodia totală a fiicelor sale, pentru că nu crede că Daniel Balaciu ar trebui să mai aibă drepturi asupra micuțelor.
„Din păcate, în România, lucrurile merg foarte lent. Așa că, din păcate, în data de 21 martie începe procesul de divorț pe care abia îl aștept. Sper din toată inima mea să câștig custodia totală a copiilor mei. Nu mi se pare normal ca tatăl, care le-a nenorocit mama copiilor cu ciocanul de față cu ei, să aibă dreptul la custodie.
Să nu pot eu să îmi scot copiii din țară, să nu pot să îi duc într-o vacanță, pentru că nu îmi dă el semnătură din pușcărie. Fetele mele nu mai vor să îl vadă. Fetițele mele nu vor să vadă un criminal în fața ochilor”, a spus Dana Roba la începutul lunii februarie, pe pagina ei de Instagram.