Dani Borgovan, campionul de box care a stat în comă aproape două săptămâni după ce a fost bătut cu bestialitate pe casa scării, dă primele semne de revenire. Tânărul este conștient și a reușit să rostească primele cuvinte. Între timp, la Bistrița, sute de oameni s-au adunat în stradă pentru a cere arestarea iubitei lui. Tânărul în vârstă de 30 de ani s-a zbătut între viață și moarte timp de o săptămână și jumătate.

Fostul boxer de performanță a ajuns în stare critică la spital la mijlocul lunii octombrie, după ce a căzut pe scări între etajele patru și trei ale blocului în care locuia. După multe zile de agonie, în care familia s-a rugat fără încetare, starea de sănătate a tânărului a început să se îmbunătățească.

Citește și: Dansator celebru, moarte fulgerătoare la 31 de ani! Alexandru Vereb nu a renunțat la visul său, chiar dacă suferea de probleme cu inima

„Este acum stabil hemodinamic și respirator. Este conștient și în aceste zile a început să articuleze primele cuvinte. Se află în continuare în secția ATI, unde beneficiază de kinetoterapie și tratament suportiv specific”, a declarat.

Antrenorul de box a ajuns la spital după o ceartă violentă cu iubita. Aceasta a chemat în ajutor doi frați din Bistrița, care s ar fi luat la bătaie cu Dani.

Abia la patru zile de la incident, procurorii au început urmărirea penală a celor doi și după alte trei zile au făcut și percheziții la locuința lor.

Familia și prietenii lui Dani Borgovan au ieșit în stradă și cer arestarea iubitei acestuia 

Între timp, familia și prietenii lui Dani cer arestarea iubitei lui. Aceștia au ieșit în stradă și a organizat un marș prin care cer autorităților să facă dreptate.

„Momentan nu s a făcut dreptatea pe care o cerem noi, nu acea actuală. Până când se va afla adevărul noi vom ieși în fiecare zi la proteste, la marș dacă e nevoie, până se va la adevărul complet. Să știm și să fie închis cel vinovat sau cei vinovați”, a declarat unul dintre apropiații fostului boxer. 

„Suspectul principal e liber, liber și copilul meu e varză”,

a declarat mama tânărului aflat în spital. Până în acest moment au fost arestați preventiv pentru 30 de zile cei doi frați în vârstă de 33 și 28 de ani. Ei sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și vătămare corporală.