Dansul, tradiția sfântă din Țara Oașului. În Țara Oașului este prilej de petrecere în luna august. Pe lângă renumitele nunți maramureșene oamenii se adună la dansul tradițional, care are loc în fiecare an în zilele de mare sărbătoare.
Chiar și tinerii plecați peste hotare se reîntorc acasă pentru a duce obiceiul mai departe. Țara Oașului răsună zilele acestea de muzică de petrecere. Tinerii maramureșeni s-au strâns acasă pentru a sărbători împreună.
Dansul, tradiția sfântă din Țara Oașului. Tinerii zonei sunt foarte mândrii de obiceiurile lor: „De aici sunt strămoșii mei, părinții, e o mândrie”
Tradiția dansului la ciupercă, așa cum se numește în Țara Oașului, este veche de sute de ani.
„E mare plăcere să ne regăsim, să mergem la chef, la nunți, la colindat. Ne place foarte mult. Tineretul trebuie să menținem tradițiile asta, că dacă nu le ținem noi, nu le ține nimeni”, spune acesta.
Și cei care s-au născut în străinătate aleg să vină acasă, să îmbrace straiele tradiționale.
„Când venim acasă, primul lucru un pahar de pălincă și la o ceteră, la un dans. Și dacă am crescut dincolo, educație tot asta am primit-o, educație de oșan și până la urmă ne menținem, să n-o pierdem”, „Aducem tradiția și rădăcinile că de aici sunt strămoșii mei, părinții, e
Potrivit obiceiului, după ieșirea din post, tinerii se adună pentru a dansa și a sărbători împreună.
„Dacă oșanu se simte bine, poate fi la lucru, poate fi acasă cu neamurile, o fi orice eveniment, dacă e cetera aproape, oșanu prinde oșanca și joacă”, au mai spus localnicii.
Sărbătoarea dansului din Țara Oașului are loc de mai multe ori pe an, în zilele importante.