Virgil Stănescu este un fost jucător român de baschet, fost căpitan al echipei naționale și de cinci ori cel mai bun jucător al României. El a studiat și a jucat timp de trei ani la Universitatea Alabama de Sud, unde a și lucrat în perioada studenției. În vârstă de 46 de ani, viața lui Virgil Stănescu este una împlinită din punct de vedere profesional și personal, chiar dacă nu și-a dus mai departe cariera în America.

Citește și: Bogdan Medvedi, despre primul său rol într-un film! Ce spune cântărețul despre viața de actor: „A fost, după muzică, experiența vieții mele”

El a fost invitat în emisiunea „Invitatul de 12”, prezentată de Cosmin Cernat, în fiecare duminică, de la ora 12:00 și difuzată simultan pe Kanal D2 și Radio Impuls. Virgil Stănescu a răspuns la întrebarea de pe buzele tuturor, mai exact: „De ce nu ai rămas în America?”.

El a mărturisit că cel mai important factor a fost faptul că nu și-a dorit să joace într-o ligă inferioară, motiv pentru care s-a întors în Europa. Ulterior, familia lui s-a mărit, motiv pentru care a trebuit să se întoarcă definitiv în România.

Virgil Stănescu: În primul rând, eu am fost acolo cu un scop, să joc baschet. Bineînțeles că aș fi rămas acolo, dacă aș fi jucat la NBA.

După colegiu am cochetat o vară cu Atlanta Hawks, am stat cu ei în antrenament ești într-un turneu. N-a fost să fie să rămân acolo și aveam de ales unde să joc baschet. Să rămân în SUA și să joc într-o ligă inferioară nu era interesant pentru mine și m-am întors în Europa, la Frankfurt, unde am jucat EuroLigă, un nivel foarte înalt al baschetului. A devenit un parcurs foarte interesant, până s-a născut fata mea.
Fii-miu s-a născut în Rusia, jucam acolo și fata mea aproape în Italia, dar am venit acasă, pentru că era vară. Cu doi copii e greu să trăiești în genți. Poate venind și de la lot, de la echipa națională, sunt și foarte mândru că sunt român, mi-a plăcut tot timpul acasă. Nu aș vrea să nu fiu corect, întotdeauna am fost foarte bine primit acasă. Pentru mine, fiind născut și crescut în București, atunci Bucureștiul a fost o vacanță continuă.
Percepția asta a mea de acasă a rămas ca un punct important. Îmi place în continuare.

Cosmin Cernat: Nu te-ai muta sub nicio formă, niciodată?

Virgil Stănescu: Nu aș spune niciodată, plus că situația asta politică este interesantă sau mai puțin interesantă și îți mai trece câte un gând prin cap. Până una alta, stau aici.

Virgil Stănescu, despre cum i s-a schimbat după venirea pe lume a celor doi copii

Virgil Stănescu are doi copii, un băiat și o fată, pentru care a decis să revină din nou în România. El a mărturisit soția lui l-a ajutat în tot parcursul său, motiv pentru care a avut întotdeauna un echilibru între familie și sportul pe acre îl practica. Cu toate acestea, fostul căpitan al echipei naționale a declarat că a trebuit să facă o schimbare pentru copiii săi, în contextul în care nu meritau o viață pe drumuri. 

Cosmin Cernat: Cum ți-au schimbat copiii viața, pe lângă faptul că unul s-a născut în Rusia și unul la granița Italiei?

Virgil Stănescu: Pentru mulți e grea partea asta de carieră și a deveni părinte sau trebuie să te focusezi pe anumite situații, câteodată îți pun piedici. Eu am avut o echipă fantastică în soția mea. În sport trebuie să dai cam 90% din timp și 10% altceva. Există echilibru atunci când ești conștient de ceea ce pui și ceea ce poți. În cazul meu a fost soția, care a dat acel 90% și 10%. A venit cu mine peste tot și am putut să nu avem un dezechilibru. Mi-au schimbat viața în percepție. După Raina, după fetiță, să trăiești în genți, cu doi copii e greu. Așa am trăit 20 de ani și ei n-ar fi trebui să trăiască în genți și atunci ne-am întors acasă. Am mai jucat 3 ani aici, așa ca să fac o tranziție, după care am decis că e momentul.

Virgil Stănescu a vorbit și despre ce a simțit în momentul în care s-a lăsat de baschet. Pentru un sportiv, acest moment este perceput ca o „primă moarte”, transmite fostul jucător. El a vorbit despre impactul pe care această nouă etapă o are asupra sportivilor, care de cele mai multe ori renunță pentru că trec printr-o accidentare sau nu mai primesc oferte, moment în care trebuie să se reorienteze în carieră. 

Cosmin Cernat: Ce ai simțit când te-ai lăsat? Sportivul moare, nu?

Virgil Stănescu: E considerată prima moarte. Psihologic e considerată prima moarte, dar e vina noastră de multe ori. Sportul îți cere un focus extrem și câteodată te extrage din contextul ăla de om „normal”. Îți limitează viziunea, nu mai ai un orizont larg. Ne vedem zei și zeițe cât jucăm și facem sport. Genul ăla de filtru prin care trecem îți dă impresia că putem face orice. Vine momentul ăla, de care teoretic ar trebui să știm de el. Atunci când se termină sportul, pe de-o parte se termină cu accidentări, dar pe de altă parte se termină că nu mai primești nicio ofertă. Tu ai aceleași așteptări și te gândești ce faci mâine, că trebuie să umpli frigiderul, să plătești facturile. Te faci antrenor, că acolo te simți ca acasă. Repet, și asta poate sună greu, dar doar că ești câine, nu înseamnă că ești și veterinar. Asta, din păcate, îi pune pe sportivi în niște situații foarte rele.