Cleopatra Stratan a devenit cunoscută publicului larg la o vârstă extrem de fragedă cu piesa „Ghiță”, care a făcut furori în 2006, anul apariției. De atunci timpul a trecut iar copilul care a cucerit inimile românilor s-a transformat într-o femeie în toată regula, care s-a și așezat la casa sa. Acum Cleopatra are 21 de ani iar de ceva timp s-a întors la dragostea ei din copilărie: muzica. 

Pe perioada adolescenței și a unei părți mari din copilărie solista a luat o pauză de la muzică și de la viața publică, iar acest lucru și-a lăsat adânc amprenta asupra modului în care este percepută de oameni. 

„Sunt oameni care nici până în ziua de astăzi nu mă văd ca pe o femeie în toată regula, căsătorită, cu o potențială familie, la casa mea, cu vârsta pe care o am, dar cred că asta a rezultat din impactul pe care l-am avut atunci(n.red.

când era mică și cânta). Un alt motiv care a contribuit la ideea asta a fost că am avut această pauză foarte mare când am crescut, fix în tranziția până la 15 ani. În 12 ani de zile, cât timp am avut pauza, am crescut foarte mult. Când m-am relansat, în 2018, a fost o diferență radicală.

Cu timpul, apărând din ce în ce mai des cu Edi, oamenii au realizat că am lăsat valiza, m-am căsătorit, m-am mutat la casa mea.

Lumea ne ia la pachet(n.red. pe Cleopatra Stratan și Edward Sanda), ceea ce mă bucură foarte mult. Eu muncesc în continuare pentru ceea ce sunt astăzi, fiind recunoscătoare pentru ceea ce am făcut când eram mică”, a mărturisit Cleopatra Stratan la „Play IT”

S-a mutat de ceva timp în România, dar nu o să-și scoată niciodată Moldova din suflet: „Este țara în care m-am născut, în care am copilărit”

Cleopatra Stratan locuiește de ceva timp în București, unde s-a și căsătorit cu alesul inimii sale. Chiar dacă se bucură că acum locuiește în țara noastră, unde recunoaște că are mai multe oportunități în privința carierei, solistei nu poate să nu îi lipsească locul natal, și anume Republica Moldova, de care o leagă extrem de multe amintiri. 

„Sufletul meu mereu o să rămână acolo, este țara în care m-am născut, în care am copilărit, în care am învățat.

Acolo am toate rudele, familia mea din partea părinților și nu o să mă rup niciodată, spiritual vorbind. Sigur că în București există mult mai multe posibilități din punct de vedere a carierei, este nucleul carierei mele aici, și ăsta e și motivul profesional pentru care m-am mutat aici. Dar personal, pentru că Edi este de aici, am decis împreună să ne mutăm în București”, a mai spus cântăreața la Kanal D2.