Cristina Spătar a dus o luptă dificilă pentru a-și construi propria familie. Artista a fost nevoită să apeleze la tratamente și fertilizări în vitro pentru a rămâne însărcinată.

Medicii i-au spus Cristinei Spătar că nu poate avea copii

Cristina Spătar se numără printre cele mai iubite și cunoscute vedete din showbiz-ul românesc. Artista se bucură de o viață extravagantă și se expune trăind cele mai frumoase experiențe alături de familia sa.

Cu toate acestea, viata sa nu e doar roz, întrucât a fost nevoită să ducă o luptă dificilă pentru a putea rămâne însărcinată și a-și construi propria familie.

Cristina Spătar și-a dorit foarte mult copii, însă medicii nu i-au dat nicio șansă. Acest lucru nu a demoralizat-o pe vedetă, ci mai mult decât atât, a motivat-o să lupte până la capăt pentru a-și îndeplini scopul.

Astfel, cântăreața a făcut aproximativ 9 fertilizări în vitro și în cele din urmă a reușit să rămână însărcinată. Acum are doi copii minunați pe care îi divinizează.

„Și pe care i-am făcut prin multe fertilizări in vitro, cred că 8 sau 9. Gândește-te cât de mult mi i-am dorit, foarte mult, dat fiind faptul că eu nu mai am pe nimeni.

Ai mei sunt morți toți, au murit de cancer și mi-am dorit foarte mult copii.

Cei din Germania – am fost și am făcut niște teste în Germania – mi-au spus că nu pot să fac copii. Mai întâi, am fost în România, am făcut un an de zile tot felul de teste, analize și toți îmi spuneau că trebuie să mai așteptăm, să mai vedem.

Citește și: Drama pe care o trăiește Cristina Spătar! Face tot ce poate, dar situația nu se îmbunătățește: „Am încercat toate tratamentele”

Până la urmă, am fost în Germania și, la Stuttgart, mi-au spus: „Nu puteți avea copii. În momentul ăla, m-am ambiționat foarte tare și am zis: „Fac orice, orice e posibil. Vreau să am acești copii.

Am făcut aproape 9 fertilizări in vitro și, așa, am acești doi copii pe care îi divinizez și care, pentru mine, sunt totul. De asta am fost atât de ambițioasă și atât de motivată să le ofer maximum-ul, să nu simtă niciodată că le lipsește ceva, chiar dacă tatăl lor nu s-a implicat niciodată.

De asta sunt atât de fericită în momentul ăsta că ei sunt OK și că sunt mai ceva decât doi adulți.

Sunt atât de maturi și vorbim lucruri atât de mature, de nu-ți vine să crezi. Copiii din ziua de azi sunt atât de maturi cum nu-ți imaginezi!”, a declarat Cristina Spătar pentru viva.ro.

Cei mici îi moștenesc talentul mamei lor

Cristina Spătar recunoaște că cei mici îi moștenesc talentul și au o înclinație spre muzică. Vedeta a spus că fiica ei face cursuri de pian, în timp ce fiul ei este pasionat de fotbal și muzica trap. Cu toate acestea, Aida și Albert sunt destul de timizi și nu își doresc deocamdată să se afișeze, mai ales în public.

Citește și: Cristina Spătar, tratată ca o prințesă de către soțul ei. Vedeta are o viață de lux, însă ce o face cu adevărat fericită: „E cea mai mare satisfacție”

„Amândoi au (nr. – talent în muzică), dar sunt așa de timizi, seamănă cu mine. Așa mă cert cu ei că nu vor să cânte! (râde) Pe Aida, am dat-o la pian, deja are vreo lună de zile de când face pian.

Albert e cu fotbalul lui, dar chiar zilele trecute l-am auzit când asculta ceva muzică trap și l-am încurajat. I-am zis: „Mami, dacă vrei, hai cu mine la studio! Poate, cine știe, o să simți nevoia să faci și lucrul ăsta. Dacă o să-și dorească, o să-i susțin”, a mai spus vedeta.

Ce fel de mamă este Cristina Spătar

Cristina Spătar a recunoscut că nu este nici o mamă control-freak, dar nici una libertină. Cântăreața le oferă spațiu copiilor săi, însă este și protectoare cu ei.

Are o relație specială cu Aida și Albert și încearcă să le fie aproape ori de câte ori este nevoie, ajutându-i cu sfaturi și cuvinte de încurajare.

„Nici una, nici alta. Sunt foarte protectoare, sunt foarte atentă, dar, în același timp, încerc, un pic, să le las și intimitatea lor. Încerc doar să comunic foarte mult cu ei și mereu îi sfătuiesc să-mi spună orice au nevoie, orice probleme, de orice natură. Eu i-am simțit destul de aproape. Mi se par niște copii foarte deschiși, foarte OK”, a mărturisit Cristina Spătar.