Pompierii de la Crevedia, în fața procurorilor militari. Noaptea tragediei de la Crevedia este anchetată în continuare. De această dată, pompierii care au intervenit la stația GPL de la Crevedia au dat explicații în fața procurorilor militari.
Parchetul vrea să afle dacă toate protocoalele și procedurile au fost respectate și dacă numărul mare de salvatori care au avut nevoie de îngrijiri medicale ar fi putut fi evitat.
Pompierii de la Crevedia, în fața procurorilor militari. În fața anchetatorilor va ajunge și conducerea DSU
Salvatorii care au intervenit în noaptea în care a explodat stația GPL de la Crevedia urmează să ajungă în fața anchetatorilor. Aceștia ar urma să discute despre felul în care li s-a cerut să intervină în noaptea care a răpit mai multe destine.
În cadrul acestui dosar, procurorii vor să afle dacă toate procedurile prevăzute de legislația în vigoare au fost respectate și dacă ar fi putut evitat numărul mare de răniți.
Potrivit anumitor surse, șefii Departamentului pentru Situații de Urgență nu scapă de întrebările anchetatorilor.
Persoanele din conducere ar urma să ajungă în fața procurorilor militari pe parcursul zilelor următoare, pentru a da explicațiile care li se vor solicita de către anchetatori.Ancheta pe care au deschis-o procurorii militari nu este singura care a fost deschisă în urma tragediei de la Crevedia.
Pe lângă aceasta, anchetatorii mai fac cercetării și alte trei dosare diferite. Este vorba despre un dosar deschis la Parchetul Militar, unul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și alte două dosare în cadrul cărora fac cercetării procurorii anticorupție.