Primele declarații ale femeii însărcinate din Târgu-Jiu, operată de hernie. Femeia din Târgu-Joi care era însărcinată în nouă luni a ajuns la spital după ce a prezentat dureri la nivelul abdomenului. În acel moment, cadrele medicale au decis că trebuie să fie operată pentru hernie.

Abia după ce au început intervenția chirurgicală, medicii au constatat că femeia era însărcinată, iar sarcina era deja foarte avansată.

Primele declarații ale femeii însărcinate din Târgu-Jiu, operată de hernie. Sarcina de 9 luni, confundată cu o afecțiune

Vestea că în burta femeii se află un bebeluș nu i-a șocat doar pe medici, ci și pe femeia în cauză, care nu avea idee că este însărcinată. Proaspăta mămică spune că s-a protejat și nu se aștepta să mai aducă pe lume un copil, pentru că mai are încă două fete acasă.

Timp de nouă luni, femeia nu și-a dat seama că este însărcinată, pentru că nu a avut niciodată simptome specifice. Când a aflat că va mai aduce acasă încă o fetiță, proaspăta mămică a intrat în stare de șoc și nu înțelegea prea bine ce se petrece, așa cum a mărturisit chiar aceasta.

Citește și: Ce nume fals a folosit Matteo Politi, „chirurgul estetician”condamnat în România! A fost arestat în Italia, unde lucra la un hotel

„M-am trezit, mi-au spus că am o fetiță. Eu am zis "nu, am două fetițe"! Nu înțelegeam. Au zis că am născut o fetiță. Am rămas șocată, impresionată! Cum să am o fetiță? Eu tot le ziceam că am două. Nu realizam! Eu am două fetițe gemene acasă. Acum mai am o fetiță”, a declarat femeia operată în Târgu Jiu, conform Antena 3 CNN.

În acest caz, oamenii legii au deschis o anchetă și fac cercetări în cazul cadrelor medicale care au confundat sarcina femeii cu o hernie.