Loredana Atănăsoaie, autoarea crimei din Mangalia, și-a schimbat declarațiile. Tânăra care și-a ucis cea mai bună prietenă într-un hotel din Mangalia a ajuns la Serviciul de Medicină Legală, după ce procurorii au mai cerut și o expertiză medico-legală cu privire la vânătăile pe care tânăra le are pe corp.
Loredana și Alina erau prietene încă din copilărie, iar cele două au luat decizia să lucreze împreună pe timpul verii. În ultima perioada, relația lor a devenit mult mai tumultuoasă și au cerut chiar să nu mai stea împreună în aceeași cameră.
„Lucrăm 7 zile pe săptămână, 9 ore pe zi, iar în contract scris 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Cu Elena mă cunoșteam de mult, întrucât eram colege de clasa din clasa întâi.
Cum și-a schimbat Loredana declarațiile: „Eu nu am vrut să o omor”
Într-o primă fază, înainte de a recunoaște fapta, Loredana le-a spus autorităților că a căzut pe scări, iar apoi că a fost lovită de Alina în încăierare.
Ea a menționat faptul că nu a vrut să o ucidă pe prietena ei, însă s-a pierdut cu firea și a înjunghiat-o în gât cu un cuțit.„În seară zilei de 05.08.2023, am mai avut niște discuții contradictorii cu Elena legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. În camera noastră aveam un cuțit de bucătărie pentru a-l folosi la prepararea hranei.
Într-un moment de furie, întrucât Elena îmi răspundea evaziv, am început să tremur, am luat cuțitul care era pe un raft și inițial am ezitat însă după aceea am înjunghiat-o în gât. Menționez că Elena nu dormea, însă stătea întinsă în pat cu ochii închiși și față către perete. Menționez că eu nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea și am săvârșit această faptă.