La 50 de ani, Dinu Maxer are o viață frumoasă și se bucură de o carieră de succes, dar și de iubire alături de aleasa inimii sale. Chiar dacă numele său este cunoscut de o țară întreagă, nu foarte multă lume știe exact de unde provine acesta.
Artistul a fost invitat în cea mai recentă ediție a emisiunii „În Oglindă”, în cadrul căreia a vorbit deschis atât despre momentele plăcute ale vieții sale, cât și despre cele mai dificile prin care a trecut până la 50 de ani.
„Bunica mea se numea Emilia Maxer. Ea și-a reluat numele de fată după ce a divorțat de al doilea soț, de tatăl vitreg al tatălui meu, și culmea este că tatăl meu a reușit să îi împace pe părinții lui naturali și au trecut mai mulți ani la bătrânețe împreună decât au trăit când erau tineri și când
Dinu Maxer, relație tensionată cu mama sa: „Am negat dragostea maternă”
După ce părinții săi au luat-o pe drumuri separate, Dinu Maxer a devenit mai apropiat de către tatăl său. Artistul a povestit că pentru o perioadă relația cu mama sa nu a fost deloc una bună.
Ulterior, aceasta s-a îmbunătățit, în special după ce, cea care i-a dat viață a revenit la sentimente mai bune.„Tatăl meu mi-a fost prieten, a știut să-mi fie prieten. Adult fiind, privind lucrurile de la înălțimea celor 50 de ani, îmi dau seama că mama m-a format de fapt, cei 7 ani de acasă îi am de la mama. Eu sunt ordonat ca mama, sunt chibzuit ca mama.
Mama pentru mine nu a existat câțiva ani, am negat dragostea maternă iar după aceea, când am recâștigat omul, mi-a fost foarte greu. Ea a trăit foarte mulți ani prin prisma acelui divorț iar frustrările ei eu le simțeam în momentul în care vorbeam cu ea. În momentul în care mama a devenit un alt om, a fost o luptă în mine să îmi reaccept mama, să dezgrop sentimentele pe care le îngropasem undeva adânc, astfel încât să nu îmi jignesc tatăl.