O directivă europeană ar putea arunca în aer tariful transportului de tip ride sharing. Numărul șoferilor ar putea scădea, iar costul unei curse ar putea crește chiar și cu 40%. Chiar și așa, prețul s-a majorat în ultimul an, spun oamenii, care recunosc că au început să circule mai des cu transportul în comun. Alex se declară fan al platformelor de ride sharing. Săptămânal își comandă o mașină prin aplicație.
„În ultimul timp mi se pare că a crescut destul de mult. Acum nu aș mai recomanda în mod special. Dacă ai mașină personală și nu mergi într-un loc unde de exemplu să bei sau ceva, mai bine mașina personală sau transportul în comun.
Dacă s-ar scumpi, Alex spune că următorul pas e să își facă abonament la transportul în comun, iar dacă ar fi pe grabă s-ar întoarce la obiceiul pe care îl avea dinainte de apariția aplicațiilor de ride sharing. „Aș folosi-o ca ultimă variant, cred că aș face ce poate mulți n-au mai făcut de mult și aș suna o companie taxi”,
a mai spus tânărul, pentru NEWSTIME.O directivă a Uniunii Europene ar urma să majoreze tarifele de ride sharing
O directivă a Uniunii Europene ar urma să majoreze tarifele din aplicație. Este vorba de o lege pentru șoferii înscriși pe platformele de transport alternativ, care ar urma să fie obligați să respecte mai multe criterii, precum: șoferul va trebui să respecte anumite norme în ceea ce privește înfățișarea și modul cum tratează clienții, vor fi impuse limite în ceea ce privește programul și nu
vor mai putea refuza curse, dar vor avea și beneficii.„De ce această propunere de modificare a directivei? Pentru că în majoritatea țărilor europene milioane de livratori, de șoferi nu beneficiază de asigurare de sănătate, de șomaj și alte beneficii firești pentru persoanele care muncesc. Nu există o formă finală a acestei directive, ea încă se negociază la nivel de instituții europene”, a declarat Vlad Gheorghe, europarlamentar.
Noile schimbări legislative pregătite de Uniunea Europeană ar urma să crească tarifele cu 40%, avertizează cea mai mare companie de ride sharing. „Am făcut o stimulare de la universitate până la aeroport, vedem că ne costă 78 de lei, iar o creștere de 40% ar însemna că această cursă ne ar putea costa 110 lei”, a declarat reporterul NEWSTIME.
Oamenii recunosc că abia își permit acum să folosească platformele de ride sharing. „O să meargă singuri, așa cred”, „Dacă mergi singuri mi se pare destul de mult. Deja destul de scump”, „Mergem pe jos, cu autobuzul”, au declarat mai mulți români.
Partea bună este că primăria va îmbunătăți transportul în comun. O sută de autobuze noi, fabricate în China, vor circula în București și alte zeci de tramvaie noi au fost cumpărate.