Sorina, aspru criticată pentru stilul ei vestimentar. Încă de la începutul competiției, antreprenoarea din Ploiești a vrut să profite la maxim de atelierul pe care îl deține.
Astfel, concurenta a purtat în mare parte în platoul „Bravo, ai stil!” doar piese vestimentare create în cadrul afacerii pe care o deține.
Sorina, aspru criticată pentru stilul ei vestimentar. Concurenta nu a reușit să impresioneze în prima seară concept a „Bravo, ai stil!” 2023
Și pe data de 7 aprilie, Sorina a ales să poarte un outfit cu influențe retro, cu care spera să îi dea pe spate atât de jurați, cât și pe telespectatori.
Iată însă că, în ceea ce îi privește pe specialiștii în domeniul modei, tânăra afaceristă nu a reușit să lase o impresie foarte pozitivă.
Chiar dacă juraților nu le-a displăcut foarte tare ținuta, Raluca Bădulescu și Alexandru Abagiu nu s-au abținut și i-au spus concurentei că trebuie să renunțe de urgență la aerul bătrânesc pe care
„Ești definiția setului în seara asta pentru mine. Îmi place că ai abordat o altă culoare dar nu aș spune că ai ieșit din zona ta de confort, în niciun caz. Mi se pare că e foarte propusă situația și geanta mi se pare de un oribil absolut.(...) Efectiv am avut senzația că văd un catalog de la o croitorie de haine de la 1980, cu indulgență 1980”,
a spus Alexandru Abagiu.„Sorina trebuie să ieșim de urgență din acestă zonă stilistică. Cocon, cocon, cocon, elegant, elegant, elegant. Eleganța este discutabilă, aici vorbim despre o ținută dintr-un satin. Topul îmi place, poate fi purtat fără discuție, în rest tai-o. Dacă te mai văd vreodată arătând a 188 de ani...(...) Vreau să o văd pe Sorina depășind această graniță pe care a trecut-o de mult, între 80 și 85 de ani”, a avertizat-o Raluca Bădulescu pe Sorina.
Maurice Munteanu, oripilat de geanta Sorinei: „Este foarte urâtă”
Spre deosebire de colegii săi, Maurice Munteanu nu a vorbit despre aerul ușor bătrânesc al ținutei Sorinei, ci despre accesoriile pe care le-a ales aceasta.
„Și mie îmi place partea de beauty. Geanta este foarte urâtă, sandalele sunt foarte urâte. Nu pot să spun că este o ținută care mă ucide, care mă copleșește printr-un rafinament”,
a încheiat Maurice Munteanu.