Accident tragic în Mehedinți. Un bărbat și-a pierdut viața, după ce a căzut cu tirul în Dunăre.
Un bărbat a murit după ce a căzut cu tirul în Dunăre
Autoritățile din Mehedinți sunt în alertă după ce, noaptea trecută, șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului și a căzut în Dunăre. Incidentul s-a petrecut pe Drumul Național 6, în apropierea viaductului Bahna. Șoferul, care circula dinspre Severin spre Orșova, a pierdut controlul vehiculului, a lovit parapetul de protecție al drumului și a căzut în fluviu.
Un polițist de frontieră, martor al accidentului, a alertat imediat serviciul 112 și a plecat în căutarea victimei cu o barcă personală. Acesta a povestit că a auzit o bubuitură și a văzut farurile TIR-ului ridicându-se în aer. La impactul cu apa, a avut loc o explozie. Acest martor a sunat de urgență la 112 și a oferit ajutor până la sosirea echipajelor de intervenție.
Citește și: VIDEO Un accident mortal a avut loc în județul Cluj, după ce un șofer nu a fost atent la drum
"Uite eram acolo, la ponton şi am auzit o bubuitură, după care am văzut farurile lui în sus. Când a avut impactul cu apa, a făcut o explozie", a declarat polițistul de frontieră, martor la teribilul accident, conform observatornews.ro
Zona a fost imediat împânzită de autorități. Cu ajutorul a două ambarcațiuni, echipele de salvare au început căutările pe apă. În această dimineață, cadavrul bărbatului a fost descoperit.
Accidentul a dus la îngreunarea traficului în zonă, acesta desfășurându-se alternativ, pe un singur sens.
Un șofer a pierdut controlul volanului și a decedat, răsturnat cu mașina pe șosea
Ieri, un grav accident de circulație a avut loc în Vâlcea, pe DN 7, la kilometrul 206+850, în localitatea Brezoi. Un bărbat a murit după ce a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul pe șosea.
În urma apelului primit la 112, echipele de salvare s-au deplasat de urgență la fața locului, însă nu au reușit să-i salveze viața bărbatului.
Citește și: VIDEO Spitalul Pantelimon, nou val de morți suspecte! Se află din nou în centrul unui scandal imens
"Pe data de 3 iunie, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident rutier pe DN 7, km 206+850, în localitatea Brezoi, soldat cu decesul unei persoane.
Din primele verificări, s-a stabilit că șoferul a pierdut controlul asupra autoturismului, care s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma impactului, din păcate, acesta a decedat. Traficul se desfășoară alternativ", au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.