Peste 3,5 milioane de români se încălzesc cu sobe pe lemn, peleți sau cărbune. Cele mai multe dintre acestea sunt însă instalații improvizate, vechi sau defecte, și pot provoca incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon. Tocmai de aceea, Guvernul a lansat miercuri programul „Rabla pentru sobe”, prin care românii vor beneficia de 70% reducere din valoarea construirii unei sobe moderne.
Peste 50 de mii de gospodării din țară vor putea avea sobe moderne
Doamna Anica o are în grijă pe sora ei bolnavă și o vizitează de câteva ori pe zi ca să îi întrețină căldura în cameră. Soba din teracotă s-a mai deteriorat și de multe ori îi scapă fum în casă.
„Mai iese(n.red fum). Vin băieții de la Buzău, zic „e fum la mata”.
În schimb, cu mâinile înghețate de frig, o doljeancă se chinuie să rupă surcele pentru foc dintr-un pom bătrân. Dacă de lemne mai face rost, soba rămâne doar un vis. De când se știe, femeia se încălzește la godin: „E o țeavă făcută sobă. Cât oi mai trăi mă încălzesc și la asta. Ce să fac?”
Femeia este doar unul dintre cei peste 3,5 milioane de români care nu sunt racordați la gaze și se încălzesc la sobe pe lemne sau pe cărbuni, unele improvizate și care le pun viața în pericol: „Și eu pot să iau foc dacă bag lemnul mare.
Incendiile din ultimii ani și decesele provocate de intoxicații cu fum din cauza sobelor defecte au determinat Ministerul Mediului să lanseze miercuri programul „Rabla pentru sobe”. Peste 50 de mii de gospodării din țară vor putea avea sobe moderne cu randament mare și emisii scăzute de poluanți. Guvernul va finanța 70% din valoarea lor, dar în limita a 10 mii de lei.
Cel care a lansat ideea programului „Rabla pentru sobe” este chiar fostul șef al Gărzii de mediu.
„Este o necesitate, de a avea sobă performantă și de a reduce amprenta folosirii carburanților solizi. Sobele pe care le cunoaștem noi, în casele vechi în mod special, nu sunt deloc performante”, a declarat Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de mediu.
„El se adresează pentru început comunelor din cele 28 de județe ale țării din zona montană. Vom pune la dispoziție din bugetul AFM, pentru început 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire”, a precizat un oficial de la Ministerul Mediului.
Un studiu realizat de mai multe organizații europene arată că o sobă veche pe lemne generează peste 1300 de grame de emisii toxice, în timp ce o sobă modernă produce de 3, 4 ori mai puțin.