Luiza nu a reușit să impresioneze în prima gală a sezonului cu numărul 8. Concurenta a pășit încrezătoare în platoul emisiunii de fashion, sperând că ținuta pe care a conceput-o să îi aducă un verdict pozitiv din partea juraților.
Din nefericire pentru aceasta, outfit-ul propus de tânără nu a reușit să impresioneze nici masa juriului și nici pe celelalte concurente, care s-au declarat profund neimpresionate de modul în care a ales Luiza să se îmbrace.
Luiza nu a reușit să impresioneze în prima gală a sezonului cu numărul 8. Ținuta ei a stârnit un val de replici între ea și Beatrice
Printre aspirantele la titlul de „cea mai stilată femeie din România” care au comentat ținuta Luizei s-a numărat și Beatrice, iar culorile predominante ale outfit-ului Luizei nu au fost deloc pe placul ei.
„Cum te văd, dacă ar fi iarnă, aș zice că ești ajutorul lui Moș Crăciun(...) A, rochia nu e roșie? Atunci nu ești ajutorul lui Moș Crăciun”, a spus Beatrice.
„Dar poți fi tu”,
a răspuns Luiza.Jurații, verdict dur după momentul Luizei: „Ținuta trimite către patinaj artistic”
Alexandru Abagiu a avut câteva cuvinte de laudă la adresa concurentei, pentru modul în care aceasta a ales să își stilizeze părul, dar și pentru faptul că a ținut cont de propunerile juraților și a apelat la accesorii de o calitate superioară, comparativ cu celelalte ediții ale emisiunii.
„Această nuanță de portocaliu este complementară cu acea nuanță de verde. Ar fi ficționat pentru mine mai mult un accesoriu pe zona de păr, decât pe cercei. Îmi place calitatea accesoriilor pe care le-ai pus, nu mă omor după formă, dar îmi place că strălucesc fin.”, a spus Alexandru Abagiu.
Pe de altă parte, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu au fost extrem de tranșanți cu privire la outfit-ul Luizei, pe care l-au demontat bucată cu bucată.
„Intenția de la care ai plecat este foarte bună. Rochia cu pene, mănușile cu pene în partea de sus. Unu la mână, mănușile nu au pene în partea de sus. Doar este o coadă de porumbel.(...) Pieptănătura asta finuță, ne omoară cuvântul finuț, încercați să ieșiți din zona asta. Accesorizarea cu clutch-ul acela argintiu, accesorizarea asta pe fin, de prințesă la bal mascat.”, a spus Raluca Bădulescu.
„Aceste pene, terminații care vor să completeze... Nu, niciodată. Asocierile sunt foarte, foarte nefericite. Ținuta trimite către patinaj artistic, este foarte, foarte greșită din toate punctele de vedere, deja s-au spus cromatica, asocierea pieselor.” , a completat Maurice Munteanu.
Verdictul final a fost unul dur pentru Luiza. În timp ce Raluca Bădulescu și Alexandru Abagiu i-au acordat 2 puncte concurentei, Maurice Munteanu nu a putut să dea mai mult de 1.