Raluca Podea a fost invitată în cadrul emisiunii „În oglindă”, unde a făcut dezvăluiri șocante. Vedeta a rememorat momentul în care Florin Pastramă a părăsit-o la televizor și a început o relație romantică cu actuala soție.
Raluca Podea a fost părăsită la televizor de Florin Pastramă
Raluca Podea a trecut prin momente teribile atunci când și-a văzut partenerul în ipostaze tandre cu o altă femeie la televizor. Totul s-a întâmplat când Florin Pastramă și Brigitte au concurat în cadrul aceleiași emisiuni.
Raluca Podea a declarat că a fost alături de el și l-a susținut întotdeauna chiar și financiar, iar perioada din timpul emisiunii și de după a fost una foarte grea pentru ea.
„Se făcuse doi ani de zile de relație. Perioada cea mai grea a venit fix atunci pentru că familia mea, copilul meu... Copilul meu a refuzat să meargă la școală o perioadă. A fost cea mai urâtă perioadă din viața mea. Și greșeala pe care am făcut-o, o regret și o voi regreta. Pentru că atâta timp cât în viața ta încerci să ajuți un om, deși el este la pământ, pentru că eu asta am făcut, am încercat să ajut acel om.
Avea ceva probleme financiare și spunea că toată lumea l-a părăsit și că nu mai are pe nimeni. A avut suport din partea mea, dacă am avut ceva bani, l-am ajutat și cu bani pe el și pe familia lui. A fost o perioadă foarte urâtă”, a declarat Raluca Podea, în cadrul emisiunii „ În Oglindă ”, de pe canalul de YouTube theXclusive.
Ce i-a cerut Raluca Podea lui Florin Pastramă înainte să plece în emisiune
Raluca Podea a recunoscut că discuțiile mai aprinse au început de dinainte ca Florin Pastramă să plece în emisiune. Vedeta i-a cerut fostului partener să aibă grijă cum se va comporta pentru a nu-i strica imaginea, însă bărbatul a făcut exact opusul.
De asemenea, tânăra nu s-a ascuns și a mărturisit direct că nu l-a iubit pe fostul partener, iar relația dintre ei doi a început din milă, întrucât bărbatul nu avea bani, iar ea a vrut să îl ajute și să îi fie alături.
”Discuțiile noastre plecaseră înainte ca el să plece în această emisiune și eu îi povesteam cum este această lume și l-am învățat să nu facă compromisuri, să nu facă nimic de genul care ar putea să-mi afecteze cumva imaginea. Acesta a fost singurul lucru pe care eu mi l-am dorit de la el și mi-l doresc și în ziua de astăzi din relațiile sau oamenii pe care i-am cunoscut.
Nu a fost așa pentru că el și-a dorit altceva. El și-a dorit să ajungă celebru, cred. Nu l-am iubit. Relația noastră a început din milă. El se plângea foarte mult că nu are bani, că este într-o situația proastă, că nu are nu știu ce probleme cu bani și îmi spunea că toată lumea l-a părăsit și am zis „Da? Ce oameni răi! Dar dacă pot să îl ajut eu pe acest om?” Eu am un atuu. Acela de a simți oamenii, vibrația și a simți cum e el ca om.(...) Un om când este alunecos, va fi alunecos întotdeauna și un oportunist”, a mai spus Raluca Podea, în cadrul emisiunii.