Vijelia înspăimântătoare care a lovit în județul Brăila a lăsat în urmă un bilanț dezastruos. Zeci de copaci s-au prăbușit pe drumuri ori peste mașini, iar acoperișurile au fost smulse cu totul. Oamenii au asistat neputincioși în fața naturii dezlănțuite. Între timp au apărut și noi imagini cu prăpădul făcut.
„Era negru tot. Nu vedeai nimic, nici om, nici casă!” Forța cu care a lovit natura se vede cel mai bine în aceste imagini.
Vijelia din Brăila a băgat spaima în localnici! Mai multe acoperișuri și garduri au fost luate pe sus de furtună
În comuna Gemenele, acoperișurile au zburat ca niște foi de hârtie. Oamenii n-au crezut că vor scăpa cu viață.
„Eu eram la fermă. M-am băgat acolo, ne-am pus mâine în cap, am zis: gata, asta mi-a rămas toată viața”, a spus un localnic.
Furtuna a fost însoțită de bucăți uriașe de grindină. Rafalele de vânt au suflat cu peste optzeci de kilometri pe oră iar copacii au căzut pe străzi ca popicele.
Citește și: Urmează 3 zile de caniculă
„A smuls pomii din rădăcină și s-au luat acoperișuri. Dacă eu nu vedeam zona de vie din curte de la mine, de aici. Zece metri”, au mai spus oamenii.
Vântul i-a smuls acestui bărbat și gardul casei. Și primarul din localitate a rămas fără solarul din curte.
„Un pumn de material de aici, probabil din cauza vântului puternic, s-a rupt, a picat peste, mi-a rupt solarul”, a povestit Petrică Calu, primarul din Gemenele.
Prăpăd a fost și în oraș. Șoferii care erau în trafic s-au trezit în mijlocul furtunii. Copacii au fost secerați de vântul turbat și au avariat treizeci de mașini.
„A făcut ravagii, a scos pomii din rădăcini ca pe niște jucării, au zburat”, și-au amintit oamenii.
Citește și: Europa fierbe sub soarele puternic! Schimbările climatice aduc temperaturi din ce în ce mai extreme
În mai multe orașe din țară, printre care și Brăila, se folosește un aparat tip RMN care testează copacii, astfel încât cei șubrezi să fie tăiați. Autoritățile din Brăila nu au știut însă să spună dacă arborii doborâți acum de vânt au fost printre cei verificați.