„Loteria” întârzierilor pe calea ferată.
Descifrarea comunicatului CFR a fost pentru jurnaliști o încercare la fel de grea precum așteptarea pentru bieții călători.
Reporter: „Cât ați așteptat?”
Călători: „O oră”, „Optzeci de minute, dar cei de la Budapesta vreo patru ore”, „Constanța-Timișoara Nord și întârziere aproape două ore.”
„Loteria” întârzierilor pe calea ferată. Șase trenuri au rămas blocate iar oamenii au fost nevoiți să aștepte cu orele ca problemele să fie rezolvate
Șase trenuri au rămas blocate din cauza unor probleme pe calea ferată, inclusiv o garnitură care se îndrepta spre Budapesta.
„Undeva până în Caransebeș s-a oprit în câmp, munte, nu știu să zic și a fost întârziere de aproximativ o oră pentru că s-au stricat niște linii”, au mai spus călătorii.
Care a fost motivul acestui blocaj?
Citește și: Un copil de 13 ani a făcut prăpăd în Capitală! Mașina pe care o conducea a fost la un pas să cadă în lac
„În comunicatul oficial se vorbește de un deranjament survenit la linia de contact. Ni se transmite că se acționează pentru repunerea sub tensiune a liniei după ce, ulterior, un tren de marfă a rămas defect. Așadar defecțiunea acestui tren este motivul întârzierilor ulterior sau anterior, nu reiese exact din comunicat așa că am cerut lămuriri suplimentare. Ni s-a explicat un alt incident, un copac căzut pe linia de curent, detaliu care nu apare în comunicat”, a transmis corespondentul Kanal D, Iulia Dumitrașcu.
Ghinion peste ghinion pentru CFR. De suferit au avut însă călătorii: „Cumplit”
Așadar, ghinionul a lovit de două ori. Pe lângă un marfar defect și furtuna a produs pagube. Ieri în Caraș-Severin a fost valabil un cod galben de instabilitate atmosferică.
Reporter: „Cum a fost așteptarea?”
Călător: „Cumplită, cumplită. Nu era nici vagon restaurant, tocmai că i-am întrebat pentru o cafea și nu era nimic. Se întâmplă așa pentru că de treizeci de ani nu se repară nimic, nu se investește deloc în liniile ferate.”
În 2021 trenurile din România au adunat întârzieri de aproximativ șase ani și jumătate.