Șpaga din sistemul medical este o boală acută, pe care medicii nu reușesc să o trateze, ci o transformă în una cronică. Indiferent de sumele colosale pe care le câștigau pe merit, medici de renume din Institutul Marius Nasta își rotunjeau veniturile cu șpăgi de la bolnavi. Patru dintre ei au ajuns în spatele gratiilor în timp ce trei anesteziști și un alt medic specialist au fost plasați sub control judiciar.
Cu gluga trasă pe cap, fără să scoată un cuvânt, doctorul Cristian Paleru a fost condus de polițiști către arest pentru 24 de ore.
Doar de la Spitalul Marius Nasta, medicul ar fi încasat lunar peste 40.000 de lei. Pe lângă salariul de bază, Paleru încasa și de la UMF, unde era șef de lucrări, dar și de la o clinică privată, unde activa câte două zile pe săptămână. Banii însă nu i-ar fi fost de ajuns. Surse din cadrul anchetei spun că Paleru solicita minimum 5.000 de lei de la fiecare pacient, iar odată cu inflația a crescut și șpaga, la 6.000
de lei, așa ar fi reușit să strângă aproape două milioane și jumătate de lei, 75.000 de mii de euro, dar și sume semnificative în dolari și franci elvețieni, spun procurorii. Nu a reușit să spună cum i-a obținut, așa că s-a ales cu sechestru pe avere.Averile medicilor au fost puse sub sechestru
Cornel Petreanu este un alt medic la fel de cunoscut, anchetat acum de procurori.
În întreaga caracatiță au fost atrași și medici mai tineri.
Doi rezidenți au fost și ei reținuți, după ce au fost descoperite probe solide despre modul în care pacienții erau lăsați lefteri. Alți trei anesteziști, dar și un medic specialist au fost plasați sub control judiciar. „Unul din dosare pleacă de la o sesizare care a fost făcută de Institutul Marius Nasta în anul 2021”, a declarat Beatrice Mahler, manager al Spitalului Marius Nasta.Niciunul dintre cele opt cadre medicale nu ar fi mișcat un deget pentru a îi ajuta pe pacienți fără să primească șpagă, lucru făcut public chiar de către managerul Spitalului Marius Nasta.
Cel de-al doilea dosar a fost deschis după ce Beatrice Mahler a aflat personal de la un bolnav care trebuia operat. „După discuția cu pacientul am trimis către secția de poliție sesizarea pacientului, faptul că i se solicitase bani și el schimbase în acel moment medicul. A fost operat de un alt medic, care sigur și-a desfășurat actul medical legal, corect și cinstit”, a mai spus managerul spitalului.
Vinovați pentru șpăgile din sistemul medical nu sunt doar medicii, ci și pacienții, care uneori aproape că le bagă forțat bani în buzunare doctorilor și asistentelor.
„Lucrurile astea n-or să dispară peste noapte, pentru că este rădăcina nu doar la personalul medical, este și la mulți dintre pacienți. Și ei au senzația că dacă nu dau ceva nu vor primi tratamentul corespunzător”, a declarat Oana Gheorghiu, pentru NEWSTIME.
Cei patru medici reținuți vor afla în această seară dacă vor rămâne în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile sau dacă se vor alege cu o măsură mai blândă, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalți suspecți în dosar.